EXCLUSIV  Pădurari, caz revoltător în Timiș! ''Atenție, Parchet! Atenție, Poliție! Lupii sunt paznici la oi!''

Foto ilustrativ
Foto ilustrativ

Senatorul Marius Marinescu atrage atenția asupra unui caz revoltător petrecut în Timiș.

Polițiștii din Timiș au ridicat doi pădurari angajați ai Ocolului Silvic Lugoj care ar fi furat timp de trei ani lemn din zona de competență. Mai mult, în locuințele lor s-au găsit produse de contrabandă, dar și animale sălbatice. Polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 700 de litri produse accizabile tip băuturi spirtoase și intermediare, 17 bucăți de cartușe, 13 trofee provenite de la animale sălbatice și documente referitoare la însoțirea materialului lemnos din anii anteriori.

De asemenea, polițiștii au identificat și 4 animale sălbatice ținute in captivitate: un lup, o căprioară și doi mistreți. Pe numele acestora a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și contrabandă. 

Senatorul Marius Marinescu atrage atenția organelor de anchetă, cu privire la omisiunea unor infracțiuni grave privind protecția animalelor, invocând Legea nr. 205/2004, modificată și completată de Legea nr. 9/2008, Legea Marinescu.

Atenție, Parchet! Atenție, Poliție! Lupii sunt paznici la oi!

Atenție, Parchet! Atenție, Poliție! Lupii sunt paznici la oi! O grupare infracțională, formată din doi pădurari, s-a constituit pentru a distruge ecosistemul, prin braconaj și defrișare ilegală.

În cazul de față vorbim despre consecințe agravante, pădurarii având obligația să păzească fauna și flora de răufăcători. În această speță, Poliția și Parchetul au început investigațiile de rigoare.

Conform comunicatului de presă dat de IPJ Timiș, acuzațiile organelor de anchetă se rezumă la abuz în serviciu, fals intelectual și contrabandă. Însă legislația în vigoare privind protecția animalelor (Legea nr. 205/2004, modificată și completată de Legea nr. 9/2008, Legea Marinescu) prevede și alte sancțiuni pentru infracțiunile comise de cei doi indivizi și anume: cruzime asupra animalelor, folosirea animalelor vii pentru dresajul animalelor sau pentru a se controla agresivitatea, maltratarea și schingiuirea animalelor, deținerea fără drept a animalelor sălbatice. a declarat Marinescu.

Pe lângă aceste omisiuni grave ale organelor de anchetă, trebuie investigată și infracțiunea de braconaj comisă de cei doi pădurari. Așadar, s-a comis un lung șir de infracțiuni pentru care pedepsele cu închisoare cumulate depășesc 10 ani. Având în vedere gravitatea faptelor, acești indivizi trebuie cercetați în stare de arest și judecați în procedură de urgență pentru a se atinge și scopul prevenției. a adăugat Marinescu. 

Se impune confiscarea imediată a animalelor pe care le dețin cei doi. Așteptăm cu nerăbdare ca Poliția Animalelor, proaspăt înființată, să își înceapă activitatea cu polițiști profesioniști, care să cunoască Legea de protecție a animalelor, nu ca în cazul pe care l-am prezentat. a concluzionat senatorul Marius Marinescu, pentru DC News.

Ce spune Comunicatul de presa al IPJ Timiș privind această speță

CERCETAȚI PENTRU ABUZ ÎN SERVICIU, FALS INTELECTUAL ȘI CONTRABANDĂ


​Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice efectuează cercetări față de doi bărbați bănuiți de savârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și contrabandă.

În această dimineață, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiș, împreună cu polițiști din cadrul Poliției Municipiului Lugoj, Poliției Orașului Făget și a polițiștilor Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Făget, au efectuat șapte percheziţii pe raza localităților Ohaba Lungă (5), Vinga (1) și Mănăștiur (1).

Din cercetările efectuate de către polițiști a rezultat faptul că doi barbați, în vârstă de 27 și 52 de ani, angajați a unei unități de profil silvic, începând cu anul 2017, recoltează în mod abuziv material lemnos din parchetele de pe raza de competență, pe care ulterior l-ar marca fals și l-ar vinde către diferite persoane, banii rezultați fiind folosiți în interes personal.

Polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor 700 de litri produse accizabile tip băuturi spirtoase și intermediare, 17 bucăți de cartușe, 13 trofee provenite de la animale sălbatice și documente referitoare la însoțirea materialului lemnos din anii anteriori.

De asemenea, polițiștii au identificat și 4 animale sălbatice ținute in captivitate: un lup, o căprioară și doi mistreți.
Pe numele acestora a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și contrabandă.

Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.
Activitatea s-a desfășurat cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Inspectoratulului de Jandarmi Timiș, Direcția Regional Vamală Timișoara, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și a Direcției Silvice Timiș.

VEZI ȘI Cruzime TOTALĂ. Sunați la 112 când vedeți așa ceva! Apel către Orban și Vela

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel