Paște 2014: Cui spun "Hristos a înviat!" Mircea Diaconu, Dorel Vișan și Florina Cercel. Ce mesaj au pentru români

Actorii Dorel Vișan, Mircea Diaconu și actrița Florina Cercel au povestit pentru DC News cum sărbătoresc Învierea Domnului. Fiecare a transmis un mesaj de Paște pentru români. 

Regăsirea sufletului

Actorul Dorel Vișan a spus că-și petrece Sfintele Paști "acasă, cu familia, cu copiii și cu vecinii. Avem o întâlnire în familie. Facem ce-i tradițional, ouă roșii, miel. Facem și ciorbă de burtă, care nu-i tradițional, dar facem așa, ca tradiție nouă". Marele actor a adăugat că atmosfera tradițională a Paștelui poate fi refăcută prin "reîncreștinarea românilor, altă soluție nu mai este, s-au descreștinalizat. Paștele și Crăciunul sunt folosite ca pretext de mâncare, nu ca pretext de purificare interioară, cum ar trebui să fie". El are și un mesaj pentru români: "Măcar acum, când își amintesc de patimile lui Iisus să se uite și în sufletul lor ca să poată să se regăsească". 

Liniște, pace, echilibru

Actrița Florina Cercel și-a petrecut Sâmbăta Mare, pe scenă: "Eu anul acesta sunt cu domnul regizor Mircea Cornișteanu și actrița Cerasela Iosifescu, alături de care lucrez la un spectacol pe care o să-l dăm foarte repede, la începutul lunii mai, la Arcub. Piesa se numește "Noapte bună, mamă!", de Marsha Norman. Este o piesă splendidă, minunată, scrisă de această doamnă care a primit și premiul Pulitzer pentru dramaturgie. Am șansa ca să joc în această minunată piesă, în acest minunat context și sunt foarte bucuroasă. Consider că anul acesta Paștele și iepurașul au fost foarte darnici cu mine. În același, îmi pare rău pentru că este unul dintre puținele Paște pe care nu mi-l petrec cu familia și cu prietenii mei cei mai dragi, pentru că muncesc. Am tradiții minunate, încerc să fac ouă roșii, o pască cu smăntână, una cu brânză de vaci, încerc și eu să fac friptură pentru duminică".

Pentru români, îndrăgita actriță spune: "Am un mesaj de multă dragoste, am un mesaj prin care le doresc, din suflet, liniște, pace, echilibru, prosperitate și răbdare, să mai avem un pic de răbdare. Sunt convinsă și am speranța că lucrurile vor fi mai bune pentru români și pentru țară". 

Curățenie

Mircea Diaconu, actor și candidat pentru alegerile europarlamentare din luna mai, a spus că-și petrece Sfintele Paști acasă. "Niciodată nu am făcut în altă parte", a spus Mircea Diaconu. "Regula, așa cum am fost eu educat, în familia noastră de când ne știm, de Paști suntem acasă, a doua zi mergem la părinți, mergem la cimitir, deci tot în familie, și cu cei care sunt și cu cei care nu sunt". Românilor, marele actor le dorește "curățenie". 

VEZI și: Paște 2014. Patriarhul Daniel către credincioși: Omul nu a fost creat pentru moarte, ci pentru viață veșnică 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel