Unul dintre jurnaliștii cunoscuți ai postului și-a anunțat retragerea de la Realitatea TV.
Este vorba despre Ovidiu Marincea, realizatorul emisiunii "Oameni și fapte", alături de Emma Zeicescu. El a anunțat pe pagina personală de Facebook că își ia "o vacanță lungă și de reflecție de la Realitatea TV", potrivit b365.ro.
"Dragilor, mi-am luat o vacanță lungă și de reflecție de la Realitatea TV. Mă odihnesc, dar fac și lucruri interesante. Îmi intensific proiectele de comunicare publică, susțin niste examene și este posibil ca dupa vacanță să fac cu totul altceva. Până atunci, vă doresc o vară liniștită!", a scris Ovidiu Marincea pe pagina sa de Facebook.
Ovidiu Marincea realiza alături de Emma Zeicescu emisiunea "Oameni și fapte". De asemenea, potrivit paginii sale de Facebook, Ovidiu Marincea este și redactor-șef al site-ului jurnalistii.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu