Ovidiu Benea, director OCPI Călărași, urmărit penal de DNA

 Directorul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Călăraşi, Ovidiu Benea, este urmărit penal sub control judiciar pentru abuz în serviciu, el având interdicţia de a-şi exercita funcţia. 

Potrivit unui comunicat de presă transmis luni de DNA, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile faţă de Ovidiu Benea, director al OCPI Călăraşi, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave. 

Procurorii spun că, în perioada 2009-2015, în contextul realizării proiectului "Modernizare şi extindere la construcţia existentă pentru sediul OCPI Călăraşi", inculpatul a favorizat o societate comercială să câştige licitaţia care a avut ca finalitate încheierea, la data de 17 august 2009, a contractului ce privea acest proiect, în condiţiile în care firma respectivă nu îndeplinea condiţiile prevăzute în caietul de sarcini iar la data de 28 octombrie 2009 a achitat aceleiaşi societăţi un avans de 595.000 lei cu TVA, în lipsa unei baze legale şi în scopul creării de foloase materiale necuvenite pentru firma privată. 

Oficial, de la DNA

"În acelaşi context, la data de 17 noiembrie 2009, inculpatul Benea Ovidiu a încheiat cu aceeaşi societate comercială un act adiţional prin care s-au contractat lucrări suplimentare, în lipsa unei proceduri legale de atribuire şi a unei solicitări a OCPI Călăraşi. Acest lucru s-a realizat în condiţiile în care, în actele aferente procedurii de atribuire a contractului iniţial, se menţiona clar că autoritatea contractantă nu trebuia să plătească lucrări suplimentare, riscul aparţinând exclusiv ofertantului, iar lucrările suplimentare ce nu erau prevăzute în documentaţia tehnică iniţială se puteau efectua doar la solicitarea autorităţii contractante", arată sursa citată. 

În acest fel, Ovidiu Benea a creat un prejudiciu instituţiei pe care o reprezenta în valoare de 2.175.497 lei (valoarea avansului şi plăţile nelegale făcute în baza actului adiţional), concomitent cu obţinerea unui folos necuvenit în acelaşi cuantum în favoarea societăţii respective, arată anchetatorii. 

Potrivit sursei citate, pe perioada controlului judiciar Ovidiu Benea are interdicţia de a-şi exercita funcţia de director al OCPI Călăraşi. De asemenea, procurorii au dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra a 10 imobile aflate în proprietatea inculpatului. 

În cauză procurorii au beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Călăraşi, informează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel