Despăgubiri agricultori. Orban atacă legea la CCR

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ludovic Orban a cerut atacarea la CCR a legii adoptate de Parlament privind acordarea unor despăgubiri pentru agricultori.

"Ceea ce au făcut prin acea lege populistă privind despăgubirile pentru secetă, necomunicând Comisiei, neavând acceptul Comisiei, pentru că este o schemă de ajutor de stat până la urmă, ei nu au făcut decât să arunce pe piaţă o lege care nu se va putea aplica niciodată şi, mai mult, o să îi împiedice pe fermieri să acceseze", a explicat Adrian Oros, la începutul ședinței de Guvern.

"Luaţi legătura cu grupul să o atacăm la Curtea Constituţională"

"Luaţi legătura cu grupul să o atacăm la Curtea Constituţională, astfel încât să nu fim în situaţia să nu putem pune în practică o reglementare. Ar trebui la dezbaterea în plen a unor legi de genul acesta să fie prezenţi miniştrii care să vină cu toate argumentele, pentru a-i convinge pe parlamentari că nu trebuie să voteze ca în an electoral, ci în funcţie de nişte argumente foarte solide. Nu putem să lăsăm sarabanda asta de proiecte de legi care ies pe bandă rulantă din Parlament şi care ne creează o asemenea dificultate", a spus Ludovic Orban.

Vezi și: Budăi îl face pe Orban "copil plângăcios, neputincios": Este ceva inimaginabil!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel