EXCLUSIV  Ororile din Experimentul Pitești. Bănescu: Un capital de suferință pe care l-au lăsat cei mai frumoși oameni ai acestui popor

Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române a vorbit, la emisiunea De Ce Citim de la DC News, despre Experimentul Pitești și ororile prin care au trecut cei care au intrat în acest program de reeducare în anii '50.

"Pe mine m-au influențat câțiva oameni, pe care i-am întâlnit în perioada anterioară anului 1990, un unchi al meu, pe care l-am avut ca model, un preot extraordinar de cultivat, care a și scris, și bunicul matern, care a fost deținut politic și care, de asemenea, m-a influențat din punct de vedere moral. Respectul meu pentru suferința oamenilor cei mai frumoși ai acestui popor și care s-au stins în închisorile comuniste din anii '50 este fără margini.

Suferința de nedescris, surprinsă de Virgil Ierunca în volumul „Fenomenul Pitești“, arată câte ceva despre frumusețea morală a unor oameni care au supraviețuit fără să capituleze moral unui astfel de infern, dar în același timp, cum spune Pascal, și reversul, Omul este și frumos, dar este și infernal, poate să atingă infernalul prin răutatea lui.

Ce s-a întâmplat în gulag-ul comunist este ceva fără termen de comparația pentru că la Pitești diabolicul se manifesta prin învrăjbirea deținuților dintr-o celulă care se băteau unii pe alții la comandă, ceea ce producea o dezumanizare cumplită și o schimbare a modului de a gândi“, a spus Vasile Bănescu.

Bănescu: Prin închisoarea Pitești au trecut cei mai frumoși oameni ai acestui popor

"Ideea demonică, promovată de Alexandru Nicolschi, un personaj terifiant al epocii respective, care a supraveghat experimentul Pitești, era aceea de a-l transforma pe omul obișnuit într-un om așa-zis nou, într-un robot ideologic, într-un om fără inimă, fără suflet, fără memorie, fără tradiție, fără familie și, desigur, fără Dumnezeu.

Cei care au putut supraviețui închisorii de la Pitești, pe unde a trecut și bunicul meu matern, consider că trebuie să rămână niște repere pentru cei de astăzi. Din păcate se fac prea puține filme, prea puține documentare și generațiile noi nu mai au acces la o istorie recentă care ar putea să constituie subiecte de meditație asupra naturii umane, asupra binelui și răului, asupra tainei suferinței și morții. Din păcate, nu fructificăm îndeajuns un capital de suferință pe care l-au lăsat în urmă cei mai frumoși oameni ai acestui popor“, a concluzionat, la emisiunea De Ce Citim, Vasile Bănescu.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel