Organizație secretă: politicieni din Europa, mituiți pentru a susține Rusia în UE. Organizau mitinguri împotriva sancțiunilor antirusești

foto pexels
foto pexels

Cel puțin trei ani, o organizație secretă condusă din interiorul Parlamentului rus a intervenit cu succes în politicile europene privind Moscova, printr-o campanie de susținere a anexării peninsulei Crimeea. 

Totul este scos la iveală de o investigație comună realizată de jurnaliștii de la IStories, Eesti Ekspress, OCCRP, IRPI din Italia și Profil din Austria. Strategii politici ruși aflați în legătură cu Kremlinul au cheltuit zeci de mii de dolari pentru o campanie de susținere a anexării Crimeei în rândul parlamentarilor europeni timp de cel puțin trei ani, între 2014 și 2017, citează HotNews

Arhiva de mail-uri (scurse) de la Sargis Mirzakhanyan, un expert în relații publice angajat de Duma de Stat din Rusia, include aproximativ 20.000 de e-mailuri trimise și primite între 2007 și 2017. Mirzakhanian a lucrat ca asistent al lui Igor Zotov, un deputat rus, și a ajutat la coordonarea activității cu politicienii europeni. 

Grupul condus de expertul rus a oferit bani politicienilor europeni pentru a propune moțiuni pro-Rusia în legislativele din țările lor și a plătit activiști de extremă dreapta pentru a publica articole pro-Kremlin în mass-media europene, mai scrie sursa citată. Omul din parlamentul rus ar fi aranjat călătorii în Crimeea anexată ilegal de Rusia în 2014 pentru politicieni și oameni de afaceri europeni, transportul și cazarea fiind plătite de organizații finanțate de Moscova.

Politicieni din Germania, Austria, Italia, Republica Cehă și Polonia ar fi fost în atenția grupului care le-a trasat agenda Kremlinului.

În prezentările grupului Hemingway Partners, se spune că unul dintre obiectivele asociației era organizarea de mitinguri în țările UE împotriva sancțiunilor antirusești, precum și ”în sprijinul voinței locuitorilor Crimeei și al politicii externe a Federației Ruse".

Scurgerile de e-mailuri ale lui Mirzakhanian au fost obținute pentru prima dată de hackeri ucraineni în 2020, însă amploarea campaniei coordonate de Mirzakhanian pentru a influența politicienii europeni și a impune agenda Moscovei în UE nu a fost dezvăluită niciodată până acum.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel