Orban, sfidare către UE. Ungaria continuă proiectul

Ungaria nu renunță la gardul de la frontiera sudică, a declarat marți Paul Volner, secretar de stat în ministerul justiției de la Budapesta, citat de MTI. Gardul protejează frontiera Ungariei și a spațiului Schengen și împiedică atacurile teroriste de genul celor care au avut loc în statele occidentale, a afirmat oficialul într-o conferință de presă, scrie Agerpres.

Ca răspuns la criticile recente ale Comisiei Europene privind reglementările regimului de frontieră din Ungaria, Volner a arătat că aceste prevederi "sunt într-adevăr contrare planului lui George Soros de a stabili în Europa sute de mii de migranți pe an", iar gardul împiedică fizic accesul migranților în țară. Cei care reușesc să treacă sunt interceptați de poliția de frontieră și escortați înapoi în zonele de tranzit, unde pot solicita azil, a explicat secretarul de stat.

"În ciuda obiectivelor grupurilor pentru drepturile omului, ale traficanților de persoane și ale lui Soros", Ungaria va acorda statut de refugiat doar celor care au plecat din țări unde viața le era într-adevăr în pericol, a insistat Volner. El a precizat că această practică este în conformitate cu normele internaționale, iar reglementările privind azilul în Ungaria respectă Convenția de la Geneva.

Secretarul de stat a subliniat și practica Ungariei de a acorda refugiaților ajutoare sub alte forme decât banii, cum ar fi accesul la conexiuni WiFi și televiziune în zonele de tranzit și terenuri de joacă pentru familii.

[citeste si]

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


nxt.201
YesMy