Orban explică de ce nu se pot deschide restaurantele

Premierul Ludovic Orban a explicat, luni seara, de ce se pot deschide hotelurile, dar nu și restaurantele, după 15 mai, la ieșirea din starea de urgență.

„În privința restaurantelor, riscul epidemiologic este mare, pentru că nu poți să porți mască, nu se poate face izolarea între cetățeni. Se știe că transmiterea se face prin particulele pe care le scoatem când vorbim mai tare, mai tușim, particulele pot circula la distanțe mari, mai ales unde este aer condiționat (...) Hotelurile pot funcționa normal și, pe măsură ce se va relua circulația, va exista o solicitare mai mare pentru spațiile de cazare în hoteluri", a spus, luni seară, Ludovic Orban la Digi 24.

Premierul a fost întrebat ce așteptări are ca premier, de la ziua de 1 mai, când oamenii vor fi liberi.

„Data de 1 mai...? Ne aflăm în stare de urgență cu restricțiile în vigoare. Cetățenii trebuie să respecte toate aceste reguli instituite prin ordonanță militară sau acte normative. Nu este momentul să ne relaxăm. Și dacă ne mișcăm mai mult, va trebui să respectăm regulile stabilite: să purtăm mască în spațiile închise, să păstrăm distanță, să respectăm regulile de igienă, păstrarea unei reguli în ceea ce privește vorbirea, să nu vorbim înspre oamenii cu care comunicăm", a spus Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel