Orban, despre testarea românilor care pleacă în Grecia: E clar un lucru!

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ludovic Orban a spus, vineri, referitor la recenta obligativitatea impusă de Grecia, de testare a românilor care intră pe teritoriul elen, din 15 iulie, că „va trage un semnal de alarmă ca toate centrele acreditate să facă aceste analize” celor ce au programat sejururi în această țară.

„(Decizia - n.red.) a fost luată într-o ședință de guvern. Se aplică din data de 15 iulie, de la ora 6.00 dimineața. Este clar: orice cetățean român care are un sejur planificat în Grecia trebuie să știe că nu poate să intre în Grecia dacă nu efectuează cu maxim 72 de ore înainte de momentul trecerii frontierei testul de COVID și dacă acest rezultat nu este negativ”, a spus, vineri, la Tulcea, Ludovic Orban.

„Mâine dimineață, la ora 9.00, am convocat o ședință cu toți prefecții și cu toate structurile din lupta anti-COVID. La această video-conferință va fi prezent și domnul Tătaru, și vom trage un semnal ca toate centrele care sunt agreditate - şi este vorba de peste 120 de centre acreditate - să facă aceste analize, să efectueze aceste analize pentru cei care au sejururi planificate în Grecia”, a adăugat acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel