Orban, derapaje la Realitatea Plus cu USR și Iohannis

Orban
Orban

Ludovic Orban a avut derapaje în emisiunea ”Culisele statului paralel” de la Realitatea Plus.

”Klaus Iohannis vrea un PNL progresist”, a zis Ludovic Orban în emisiunea Ancăi Alexandrescu.

”Ne uităm în moțiunea care a câștigat Congresul și vedem că nu are nimic din filonul național, din ceea ce înseamnă relația firească cu morala creștină, apărarea satului român. Știe tot PNL-ul că Iohannis și-a dorit ca partidul să fie mai degrabă progresist. Nu știu de ce. Cam bate un vânt nu foarte pe gustul românilor și în general al Europei Centrale, care e împotriva identităților naționale, care încearcă să nege niște lucruri care sunt așezate în mod firesc în societatea noastră de mult timp. Asta nu înseamnă că noi trebuie să fim altceva decât suntem noi, avem specificul nostru, personalitatea noastră, trebuie să ne apărăm valorile noastre indiferent de ce vânt bate”, a zis Ludovic Orban.

Cu toate acestea, Ludovic Orban voia să refacă alianța cu... USR care este un partid progresist. Declarațiile sale se bat cap în cap

”Coaliția cu USR este cea mai decentă soluție. Vă spun din perspectivă politică, mai bine cu USR în Guvern, decât cu USR în opoziţie. USR în opoziţie se mobilizează”, spunea recent Ludovic Orban. Declarațiile sale arată ipocrizie din moment ce spune că susține valorile naționale, dar vrea să refacă alianța cu progresiștii. Se pare că are probleme cu ideologia. 

Marți este votul pe moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Cîțu

Moţiunea de cenzură iniţiată de Partidul Social Democrat a fost citită joi în plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor.  Moţiunea, intitulată "Stop sărăciei, scumpirilor şi penalilor. Jos Guvernul Cîţu!", este semnată de 157 de parlamentari de la PSD. Şedinţa a fost condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, care a anunţat că şi-au înregistrat prezenţa 209 parlamentari.

Mare parte din parlamentarii USR PLUS au lipsit din sală, conectându-se pe tablete la şedinţa comună, după cum a anunţat liderul deputaţilor, Ionuţ Moşteanu, care a fost prezent.

Şi din partea PNL a fost prezent doar liderul grupului parlamentar de la Camera Deputaţilor, Gabriel Andronache. De asemenea, au lipsit şi parlamentari ai UDMR şi ai minorităţilor naţionale.

Premierul Florin Cîţu nu a participat la şedinţa plenului reunit al Parlamentului. Moţiunea a fost citită de liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis.

După citirea moţiunii, Ludovic Orban a precizat că, potrivit deciziei Birourilor permanente reunite, dezbaterea şi votul asupra moţiunii de cenzură va avea loc în şedinţa comună de marți, la ora 12,00.

"Vă informez că, în bună înţelegere cu preşedintele Senatului, şedinţa de marţi va fi condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, ca să evităm lupte de K1 la microfon. Informez acest lucru pentru că nu l-am făcut de la microfon data trecută", a adăugat Orban.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel