Orban caută sprijin parlamentar. Lămuriri de la Pro-România

Premierul Ludovic Orban a declarat marţi că discuţiile avute cu parlamentari de la PRO România au vizat asigurarea sprijinului parlamentar pentru proiectele guvernamentale.

'Aşteptăm clarificări în PRO România. În ceea ce ne priveşte pe noi, am discutat subiecte importante de guvernare şi evident scopul discuţiei a fost acela de a menţine susţinerea parlamentarilor care au votat învestirea Guvernului. (...) Obiectivul nostru este să asigurăm un sprijin parlamentar cât mai stabil şi cât mai larg pentru proiectele guvernamentale. Am discutat subiecte importante, cum ar fi debirocratizarea şi digitalizarea administraţiei, ordonanţa de rectificare, dar mai ales am discutat despre proiectul Legii bugetului de stat, despre paşi importanţi pe reforma administrativă, îmbunătăţirea climatului de afaceri şi de încurajare a investiţiilor, atât private, cât şi a celor publice. (...) Este necesară o clarificare în interiorul PRO România. În ceea ce ne priveşte, am discutat cu parlamentarii care au fost alături de noi, în funcţie de ce se va întâmpla acolo vom stabili discuţiile. Astăzi, am cerut Biroului Executiv să mă mandateze pe mine, pe Rareş Bogdan şi pe Raluca Turcan să purtăm discuţiile, inclusiv cu ei, privitoare la forma de colaborare', a spus Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.


Sprijin din partea celor care au susținut PNL la moțiunea de cenzură



El a arătat că la discuţia care a avut loc la Guvern au participat parlamentarii PRO România Daniel Constantin, Sorin Cîmpeanu şi Remus Borza. Întrebat dacă 'porţile vor fi deschise' la PNL pentru consolidarea majorităţii, Ludovic Orban a răspuns: 'Nu cred că este absolut necesar lucrul acesta. Am avut parlamentari care au votat cu noi la moţiunea de cenzură. În măsura în care parlamentarii care au votat cu noi la moţiunea de cenzură şi la învestirea Guvernului vor dori să facă pasul îi vom accepta, în rest dacă va mai fi vorba de a mai veni înspre noi un parlamentar vom fi foarte exigenţi în discuţiile pe care le vom avea'.

Liderul liberalilor a precizat că există un dialog permanent cu formaţiunile care au acordat sprijinul PNL. 'Avem acorduri, înţelegeri care au fost făcute cu formaţiunile politice şi cu grupurile parlamentare care au fost alături de noi la moţiunea de cenzură şi la învestirea Guvernului. Vom respecta aceste acorduri. De asemenea, vom fi într-un dialog permanent cu formaţiunile politice care ne-au acordat sprijinul, atât cu USR, PMP, UDMR, ALDE, parlamentarii din PRO România, grupul minorităţilor naţionale, astfel încât să ne coordonăm acţiunile', a subliniat Ludovic Orban, conform AGERPRES.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel