Opt state ale UE îi cer lui Timmermans să majoreze obiectivul de reducere a emisiilor

[] []

08 oct 2019 / 09:39
Salveaza PDF Comentarii

Opt state membre ale Uniunii Europene i-au cerut lui Frans Timmermans, care urmează să fie principalul responsabil cu Pactul ecologic european în noua Comisie Europeană, să majoreze obiectivul Uniunii în ce priveşte reducerea emisiilor de dioxid de carbon de la 40% la 55% până în 2030, relatează marţi agenţia Reuters. 

Miniştrii pentru mediu din Spania, Portugalia, Letonia, Suedia şi alte patru state ale UE au formulat această solicitare într-o scrisoare la care Reuters a avut acces înaintea audierii pentru confirmare a lui Timmermans care are loc marţi în Parlamentul European. Deşi există o largă susţinere în UE pentru obiectivul de zero emisii până în 2050, se menţin diferenţe între statele membre în privinţa progreselor care ar trebui făcute în această direcţie până în 2030.

Majoritatea statelor Uniunii au convenit în 2018 asupra unei reduceri a emisiilor de 40%, obiectiv criticat de unii ca nefiind suficient de ambiţios. Scrisoarea celor opt îndeamnă la creşterea ambiţiilor pentru a 'ajuta Pactul ecologic european să promoveze transformarea profundă şi măsurile îndrăzneţe necesare în toate sectoarele economiei'.

Preşedinta noii Comisii, Ursula von der Leyen, i-a trasat deja lui Timmermans sarcina de a majora obiectivul de reducere a emisiilor până în 2030 de la 40% 'la cel puţin' 50%. Germania, al cărei cancelar Angela Merkel s-a pronunţat în favoarea obiectivului de 55%, nu a semnat scrisoarea, în condiţiile în care miniştrii cabinetului de la Berlin nu au reuşit să cadă de acord asupra unui set de măsuri privind protecţia mediului. Germania a avut ezitări şi în privinţa obiectivului de zero emisii în 2050, de teama impactului asupra industriei auto, dar a susţinut atât obiectivul pentru 2030, cât şi pe cel pentru 2050 la summitul UE din iunie, informează Agerpres. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28