Opt pasarele pietonale noi, în București. Unde se vor face

Ema Apostu / 11 Martie 2019 / 18:53 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

La propunerea Primarului General, Gabriela Firea, consilierii generali au aprobat astăzi proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru un număr de 8 pasarele pietonale.

Proiectul a fost aprobat cu 30 de voturi pentru şi 13 voturi împotrivă. Au votat pentru 23 de consilieri PSD, 4 consilieri ALDE, 2 consilieri PNL şi 1 consilier PMP. Împotriva proiectului au votat 13 consilieri USR.

"Cele opt investiţii vor aduce beneficii atât pietonilor cât şi şoferilor, iar suma totală estimată se ridică la 17,21 milioane euro. Proeictul va avea drept consecinţe directe fluidizarea traficului pe arterele peste care vor fi construite pasarelele şi creşterea siguranţei pietonilor", a declarat Gabriela Firea.

Măsurile fac parte din categoria celor de creştere, la nivelul Capitalei, a mobilităţii urbane.

Vezi și: Cele mai bune școli din București. Ce sector ocupă primul loc

Sumele estimate, pentru fiecare investiţie în parte, sunt următoarele:

- Sos. Mihai Bravu nr. 30 (2,1 milioane euro)

- Sos. Alexandriei nr. 2 - ieşire Bucuresti-Bragadiru (2,06 milioane euro)

- Calea Grivitei - RATB Carpaţi (2,9 milioane euro)

- Bd. Doamna Ghica - RATB Dimitrie Grozdea (2,1 milioane euro)

- Sos. Pipera - sediu Prefectura Paşapoarte (2 milioane euro)

- Sos. Pipera nr. 63-65 (2 milioane euro)

- Str. Liviu Rebreanu - la Park Lake Mall (2 milioane euro)

- Bd. Iuliu Maniu - la Cora (2,05 milioane euro).


Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27