Oprescu transmite când ar deveni periculoasă o grevă a medicilor

Primarul General al Capitalei, Sorin Oprescu, întrebat, vineri, la inaugurarea lucrărilor pentru construcţia unui nou sediu al Spitalului Clinic de Copii "Dr. Victor Gomoiu", despre faptul că medicii amenință cu grevă, a răspuns că el n-a văzut chiar să ameninţe, precizând că aceștia "nu au amenințat niciodată".

Sorin Oprescu nu a văzut în recentele solicitări ale medicilor şi ale celor din sistemul de sănătate "chiar" o amenințare, însă atrage atenția că aceștia ar putea apela la o măsură radicală, ce ar afecta bolnavii.

"N-am văzut chiar să ameninţe, medicii n-au ameninţat niciodată. Totul e să nu-i faci să-şi atârne o plăcuţă de gât: «Operaţi-vă singuri».", a declarat Sorin Oprescu, potrivi Mediafax.

La inaugurarea lucrărilor pentru construcţia unui nou sediu al Spitalului Clinic de Copii "Dr. Victor Gomoiu", ce ar urma să fie finalizat în 21 de luni, a participat și premierul Victor Ponta, potrivit căruia solicitările medicilor şi ale celor din sistemul de sănătate sunt legitime şi normale, dar că trebuie găsită o cale de mijloc între lucrurile dorite şi soluţiile care pot fi efectiv aplicate.

Miercuri, preşedintele Colegiului Medicilor din România, prof. dr. Vasile Astărăstoae, a declarat că medicii şi restul personalului din sistemul sanitar ameninţă din iulie cu proteste, greve şi chiar demisii, din cauza salariilor mici, a condiţiilor de lucru şi a modului în care sunt trataţi angajaţii din sănătate în România.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel