Edilul Capitalei, Sorin Oprescu, a făcut un prim-bilanț al situației din Capitală, în urma căderilor masive de zăpadă din ultimul timp, îndemnând totodată bucureștenii să nu mai circule cu atomobilele personale, după ora 20.00 pentru a facilita intervenția utilajelor de deszăpezire.
Primarul Capitalei a declarat că echipajele de deszăpezire şi descarcerare nu au fost depăşite de condiţiile meteo nefavorabile din Bucureşti.
"Utilajele de deszăpezire au ieşit pe străzi, stocul de antiderapante al Primăriei este suficient pentru 30 de zile. Sperăm să facem faţă, dacă nu, vom suplimenta efectivele", a explicat Oprescu.
Conform primarului, în Bucureşti au căzut 16 copaci, ceea ce a determinat avarierea a mai multor maşini și au îngreunat circulaţia pe mai multe străzi şi bulevarde. "În apropiere de Universitate sunt două incidente, e vorba despre un copac căzut la intersecţia dintre Regina Elisabeta şi Calea Victoriei şi despre mai multe cabluri electrice de troleibuze avariate, în apopiere de Casa Armatei. Lucrătorii din zonă aproape au remediat cele două probleme", a mai spus primarul.
Unităţile de Primiri Urgenţe ale spitalelor funcţionează normal, iar 70 de persoane fără adăpost au fost adunate şi duse în centre speciale, unde pot mânca şi se pot încălzi, a mai precizat Oprescu.
De asemenea, edilul a transmis bucureștenilor un apel de a-și parca automobilele, proprietate personală, după ora 20.00, pentru a permite deszăpezirea Capitalei.
"Important e ca mâine bucureştenii să-şi poată duce copiii la şcoală şi să poată ajunge la serviciu. Astfel, utilajele de deszăpezire trebuie lăsate să-şi facă treaba", a mai spus primarul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu