Oprescu dă gata două pasaje

pasaj basarab
pasaj basarab
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a promis că va da în folosință Pasajul Basarab în ianuarie 2011. Lucrarea va fi finalizată cu o lună mai devreme, dar vor fi necesare o serie de teste. Proiectul Pasajului Basarab a fost inițiat acum trei ani de fostul primar general Adriean Videanu și reprezintă cea mai mare lucrare de infrastructură din Capitală, după 1989. Oprescu a  mai spus, la Realitatea FM, că și pasajul Lujerului va fi finalizat în scurt timp, iar circulația pe cele patru benzi va fi reluată la sfârșitul lunii septembrie. Edilul șef a vorbit și de lucrări la mai multe parcări subterane în București, insistând că trei dintre ele vor fi funcționale la sfârșitul lui 2011. În ceea ce privește centrul vechi, Oprescu s-a plâns că nu poate reface toate fațadele din centrul vechi, pentru că nu-i permite legea, și că e forțat să-i convingă pe „privați” să o facă. Joi, la prezentarea bilanțului pentru cel de-al doilea an de mandat de primar general al edil al Capitalei, Centrul Istoric figurează printre proiectele în desfășurare cu referințe pozitive. Oprescu a spus că refacerea străzilor va fi finalizată până la sfârșitul anului, după care trebuie refăcute fațadele clădirilor ce aparțin municipalității.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel