Opera Română este în doliu. Dirijorul Stelian Olariu a murit

Dirijorul Stelian Olariu, cu o activitate de peste cinci decenii la Opera Naţională Bucureşti, a murit duminică, la vârsta de 88 de ani.

"Opera Națională București anunţă cu tristeţe şi profund regret că maestrul Stelian Olariu a încetat din viață şi transmite condoleanţe familiei.

Maestrul Stelian Olariu a fost dirijorul cu cea mai lungă şi remarcabilă activitate artistică susținută timp de 55 de ani pe scena Operei Naţionale Bucureşti.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!", este mesajul instituției de pe Facebook.

Stelian Olariu a urmat cursuri de vioară la Timişoara, apoi a fost student al Conservatorului de Stat din Timişoara. În 1950 a venit la Bucureşti pentru a studia la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" pedagogie şi dirijat coral. După absolvire a fost repartizat la Palatul Copiilor (Palatul Pionierilor), unde a înfiinţat Corul de Copii al Palatului, pe care l-a condus până în 1966.

A compus şi tipărit o culegere de cântece pentru copii, apărută în două ediţii. În 1956, a înfiinţat Corul Studenţilor la Casa de Cultură a Studenţilor din Bucureşti.

Şase ani mai târziu a fost numit asistent-maestru de cor la Opera Naţională Bucureşti (ONB), unde a colaborat cu dirijorul corului, Gheorghe Kulibin. Din anul 1963, după decesul maestrului, Stelian Olariu a preluat conducerea Corului Operei ca maestru de cor, funcţie pe care a deţinut-o până în prezent. Ca maestru de cor, a pregătit peste 120 de titluri de operă, operetă şi vocal-simfonic şi a participat la evenimente muzicale de excepţie în ţară şi străinătate. A participat la peste 8.000 de spectacole de operă (numai la Opera Naţională Bucureşti) şi a întreprins turnee în ţări precum Franţa, Germania, Anglia, Italia, Elveţia, Spania, Olanda, Belgia, Austria, Ungaria, Grecia, Iugoslavia, Bulgaria, Rusia, Japonia, Thailanda.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel