Operațiunea Aducem Steagul Înapoi se încheie la Guvern. Reuniune cu Diaspora

Operațiunea Aducem Steagul Înapoi se apropie de punctul său culminant. După un periplu internațional de peste 2500 km, cu implicarea a zeci de români, prin 15 orașe din Europa și din țară, drapelele Uniunii Europene, transmise din mână în mână direct de la Parlamentul European din Bruxelles vor ajunge în mai puțin de două zile la destinația finala: București, Guvernul României.

"Până în acest moment nu există un răspuns la solicitarea noastră de audiență la cabinetul premierului, dar asta nu ne împiedică să ne îndeplinim misiunea și să atingem ultimul punct al ștafetei, ducând astfel la bun sfârșit proiectul care a reunit oamenii din Diaspora și din România.

Astfel, marți, 06.03.2018, începând cu orele 10:00 vom preda steagurile EU la Guvernul României.

Mesajele cuprinse în acțiunea Aducem Steagul Înapoi au fost primite cu mare căldură și speranță în toate punctele în care cele 2 steaguri UE și marele drapel au poposit.

Toți cei care se identifică cu aceste mesaje de unire a romanilor și de integrare a valorilor europene în cultura noastră sunt bineveniți să asiste la predarea steagurilor și la punctul final al ștafetei umane transnaționale.

[citeste si]

Pentru a accentua și optic mesajul nostru de unire a societății civile din diaspora și din țară, singurele însemne dorite și în ultimul punct al ștafetei sunt drapele ale României și ale Uniunii Europene", au transmis oamenii care s-au ocupat de această operațiune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel