ONU anunță reluarea zborurilor spre nordul și sudul Afganistanului

ONU anunță reluarea zborurilor spre nordul și sudul Afganistanului / Foto: Pixabay
ONU anunță reluarea zborurilor spre nordul și sudul Afganistanului / Foto: Pixabay

ONU a anunțat reluarea zborurilor spre nordul și sudul Afganistantului.

Zborurile umanitare ale Naţiunilor Unite au fost reluate recent spre nordul şi sudul Afganistanului, a informat joi purtătorul de cuvânt al ONU, Stéphane Dujarric, exprimându-şi speranţa că vor putea fi intensificate în curând, notează AFP.

Operate de Programul Alimentar Mondial (PAM) al Naţiunilor Unite (PAM), acestea au permis ca "160 de organizaţii umanitare să îşi continue activităţile vitale în provinciile afgane", a precizat el în briefingul cotidian de presă la New York, transmite Agerpres.

Zborurile au făcut legătura între Islamabad, în Pakistan, şi Mazar-i-Sharif (nord) şi Kandahar (sud), a adăugat purtătorul de cuvânt. Începând cu 29 august, au fost efectuate trei zboruri.

Va fi înființat un pod aerian pentru a transporta articole nealimentare



Între 2002 şi 2021, zborurile ONU au deservit peste 20 de destinaţii din Afganistan şi obiectivul este de a reveni la o asemenea amploare de îndată ce securitatea şi finanţarea operaţiunilor vor fi asigurate, a spus Stéphane Dujarric.

PAM se asigură "să depună toate eforturile pentru a creşte ritmul operaţiunilor cât mai curând posibil şi pentru a creşte numărul destinaţiilor", a spus purtătorul de cuvânt.

"În plus, este pe punctul de a se înfiinţa un pod aerian pentru a transporta articole nealimentare, cum ar fi consumabile medicale şi alte provizii de urgenţă, acolo unde sunt cele mai necesare", a adăugat el, de asemenea, fără alte detalii. 

Afganistan. Câte persoane a evacuat fiecare țară

Eforturile de evacuare au fost o cursă contra cronometru, timp în care țările au încercat să scoată afganii vulnerabili și proprii lor cetățeni din Afganistan, pe măsură ce se apropia termenul limită de 31 august. Zeci de mii de persoane au fost transportate din țară începând cu 13 august, cu două zile înainte ca talibanii să preia controlul asupra Kabulului.

Mai sunt multe persoane de evacuat, dar unele țări și-au oprit deja eforturile, pe fondul avertismentelor cu privire la un posibil atac terorist și au spus că unii oameni vor fi lăsați în urmă. Câți oameni a reușit să evacueze fiecare țară, vezi AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel