Omul "veșnic tânăr" are cancer

Ovidiu_Bojor
Ovidiu_Bojor
Renumitul farmacist și fitoterapeut, Ovidiu Bojor, omul care a declarat că este ‘veșnic tânăr’, are acum cancer. "Împărat" al plantelor românești, acesta este un renumit farmacist și deopotrivă fondator al fitoterapiei moderne în România.
Farmacistul și academicianul de renume, Bojor, studiază de o viață efectele benefice ale plantelor reușind să le deslușească mai bine ca oricine. La cei 87 de ani ai săi, locuiește  într-o casă, chiar la ultimul etaj, pentru a fi, cum spune chiar dânsul, "mai aproape de cer". "Natura e Dumnezeu. Îl poți găsi cu mintea, cu sufletul, cu simțurile...". Ovidiu Bojor nu are un cabinet propriu, însă oferă consultații gratuite la telefon sau prin scrisori, în “Policlinica sa fără plată. ”Nu am deschis un cabinet, deși unii m-au îndemnat, spunându-mi cât de mult am să câștig. Nu mă interesează asta. Toata viața mea am dat tot ce am știut, după capacitatea mea, gratuit. Cateodată, primeam câte 50 lei într-un plic, mulțumire. Cum aveam adresa pe plic, îi trimiteam înapoi. Uneori, mai puneam 50 de lei și le spuneam să-și ia medicamentele care trebuie", a declarat Ovidiu Bojor pentru Formula-as.ro. Metodele sale neconvenționale au fost dovada eficacității pentru foarte mulți ani. “Vorbesc cu ei la telefon și îi rog să-mi scrie o scrisoare, în care să-mi pună analizele și să-mi povestească cât mai mult despre viața lor. Sfaturile mele sunt undeva între psihologie și duhovnicie. Le atașez rețete cu plante, ceaiuri, rețete homeopatice și altele. Eu țin cont că nu există boli, ci doar bolnavi. Fiecare om e un caz unic și nu există rețete general valabile.” “ Pentru mine nu există noțiunea de moarte. Pentru mine, viața este fără de moarte și tinerețea fără batranețe. Dumnezeu ne-a înzestrat cu nemurire. Din moment ce ne-am născut, trăim în veci. Adevărata viață începe după moartea fizică. Sfârșitul e doar începutul adevăratei vieți. “  

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri





Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy