Om de afaceri iranian, găsit mort. Primele concluzii

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care au preluat cazul omului de afaceri iranian ce s-a sinucis într-un hotel din Capitală, au audiat mai mulţi angajaţi şi au ridicat mai multe imagini de pe camerele de supraveghere. Primele concluzii.

Procurorii spun că decesul cetățeanului iranian Mansouri Gholam Reza a survenit în data de 19 iunie, la ora 14.30, în holul de la parterul unui hotel din București.

„A fost efectuată cercetarea la fața locului și au fost ridicate mijloace materiale de probă, precum și înscrisuri, a fost dispusă autopsia medico-legală a cadavrului, fiind obținute concluzii preliminare conform cărora moartea a fost violentă, cauzată de leziuni traumatice incompatibile cu viața, produse prin lovirea de un plan dur, posibil în condițiile unei precipitări. Au fost audiați mai mulți angajați ai hotelului. Au fost ridicate unitățile de stocare de la sistemul de supraveghere video instalat în hotel, fiind solicitată și autorizarea judecătorului pentru accesarea imaginilor stocate”, transmite Biroul de Comunicare al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel