Juan Manuel Santos, președintele Columbiei, a anunțat miercuri capturarea a 12 tone de cocaină. Valoarea de piaţă a "mărfii" depăşeşte 360 de milioane de dolari.
Această cantitate reprezintă un record istoric pentru această țară, primul producător mondial al respectivului drog, conform ONU, transmite AFP.
"Niciodată până acum, de când am început în urmă cu 40 de ani lupta contra narcotraficului, nu am efectuat o captură de această mărime", a declarat jurnaliștilor șeful statului columbian.
Cu o valoare estimată la aproximativ 360 de milioane de dolari, marfa aparținea Clanului Golfului, principala bandă criminală din țară, care se ocupă cu traficul de droguri. Captura a fost făcută într-o zonă de cultivare a bananelor, în departamentul Antioquia (nord-vest).
"Cu această captură, depășim volumul confiscat anul trecut: 362 de tone în acest an" față de 317, în 2016, a subliniat președintele Santos.
Într-un comunicat, poliția a arătat că în jur de 400 de agenți de luptă antidrog au lansat o operațiune la patru proprietăți din orașele Chigorodo și Carepa. Drogurile se găseau acolo, ascunse sub pământ. Cocaina aparținea șefului Clanului Golfului, Dairo Antonio Usuga, alias Otoniel, care este în prezent omul cel mai căutat din Columbia.
Clanul, format din membri ai milițiilor de extremă dreapta, anunțase la începutul lunii septembrie că este gata să se predea după aproape doi ani de luptă intensă coordonată de poliție. Organizația a numărat până la 4.000 de oameni, dar, după o vastă ofensivă lansată de guvern, ar număra astăzi circa 1.800 de membri, conform ministerului Apărării.
Columbia, cu 146.000 de hectare culturi de frunze de coca, a fost în 2016 principalul producător și exportator de cocaină din lume, conform ON.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News