Olt: Municipiul Caracal va avea sistem de supraveghere video până la finalul anului

[] []

09 oct 2019 / 12:06
Salveaza PDF Comentarii

Municipiul Caracal va avea sistem de supraveghere video până la finalul acestui an, în prezent fiind în derulare procedura de achiziţie pentru proiectare şi execuţie, camerele video fiind deja cumpărate, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Primăriei oraşului, Anca Ioniţă. 

Potrivit acesteia, în Caracal vor fi montate 42 de camere video la intrările în oraş, în intersecţii, în pieţe, la zone pietonale, parcuri, în zona unităţilor de învăţământ, iar investiţia totală pentru sistemul de supraveghere video este de aproximativ 525.000 lei, în această sumă fiind incluse şi un server pentru managementul sistemului, precum şi alte echipamente necesare interconectării.

După ce sistemul va începe să funcţioneze, într-o primă fază, conţinutul video obţinut cu aceste camere va fi stocat pentru o perioadă fără ca imaginile să fie monitorizate în timp real, din lipsa personalului, care ar urma să fie angajat ulterior. 'Potrivit studiului de fezabilitate, montarea echipamentelor şi obţinerea avizelor se va face într-o perioadă de două luni după contractarea execuţiei lucrărilor.

În prima fază, sistemul de supraveghere nu va fi monitorizat prin dispecerat, însă se are în vedere angajarea de personal de specialitate în acest scop', a precizat Anca Ioniţă. Proiectul privind sistemul de supraveghere video în Caracal a fost aprobat în luna septembrie de către consilierii locali, iar în analiza privind oportunitatea proiectului se argumenta că prezenţa şi funcţionarea camerelor de supraveghere video va determina scăderea semnificativă a infracţiunilor, informează Agerpres. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28