Urmărește emisiunea live


Olt: A fost semnat contractul cadru pe 4 ani pentru reabilitarea a 100 de străzi din Slatina

Primarul municipiului Slatina, Emil Moţ, a semnat miercuri contractul cadru pentru reabilitarea şi construcţia a peste 100 de străzi în municipiul Slatina, în următorii patru ani.

'Astăzi am semnat contractul cadru ce include asfaltările care vor avea loc în municipiul Slatina în următorii 4 ani. Începând cu luna iulie, Slatina va deveni un şantier şi anunţăm populaţia că vom da startul asfaltărilor cu străzile Elena Fântâneanu - Textilistului, Islazului, Spicului, Boiangiului, Lacului, Zorilor, precum şi cele aflate în Cartierul Toamnei', a scris miercuri, pe facebook, edilul Emil Moţ.

Edilul a anunţat săptămâna trecută că în luna iulie vor începe lucările la primele dintre cele 108 străzi prevăzute pentru reabilitare sau construcţie printr-un contract cadru cu valoare maximă totală de 97 milioane lei, pentru patru ani. Prin respectivul contract cadru sunt vizate 108 străzi din municipiul Slatina. Lucrările vor fi realizate de trei firme de construcţii desemnate câştigătoare în urma unor licitaţii.

'În lista obiectivelor din acordul cadru 2019 - 2023 sunt foarte multe, sunt 108 obiective, 108 străzi. În concluzie, din vara asta, Slatina va deveni un şantier, a durat foarte mult procedura de licitaţie, de un an de zile am lucrat la această licitaţie şi la acest contract cadru, nu am avut constructori până acum, din momentul acesta avem constructori, iar de la vară, din luna iulie, ne apucăm de treabă', a mai declarat primarul Emil Moţ. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel