Olanda contestă interzicerea pescuitului cu impulsuri electrice în UE

Autorităţile olandeze au anunţat miercuri că au sesizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru a obţine anularea unei interdicţii privind pescuitul cu impulsuri electrice în Uniunea Europeană începând cu data de 30 iunie 2021, o metodă de pescuit utilizată în principal de olandezi, transmite AFP.

Interzicerea acestei metode controversate de pescuit, confirmată în luna aprilie de Parlamentul European, a generat critici din partea pescarilor olandezi. Olanda a introdus un recurs în anulare la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), cu sediul la Luxemburg, pentru a-i cere anularea interdicţiei, a precizat miercuri ministrul olandez al Agriculturii, Carola Schouten, într-o scrisoare trimisă camerei inferioare a Parlamentului olandez.

În opinia autorităţilor olandeze, 'Consiliul şi Parlamentul European au violat mai multe dispoziţii din dreptul Uniunii', susţine Carola Schouten. 'Interdicţia pescuitului cu impulsuri electrice nu a fost luată pe baza celor mai bune opinii ştiinţifice disponibile', afirmă oficialul olandez.

În plus, ministrul Agriculturii consideră de asemenea că această interdicţie frânează inovaţia şi dezvoltarea tehnologică. Pescuitul cu impulsuri electrice este o tehnică de capturare care funcţionează cu ajutorul unor electrozi care sunt târâţi pe fundul mării şi care eliberează impulsuri electrice pentru capturarea peştilor care trăiesc pe fundul mării. Această metodă de pescuit, considerată dăunătoare pentru mediu, a fost autorizată cu caracter experimental în Marea Nordului.

Olanda este principalul partizan din Europa pentru această metodă de pescuit, denunţată de mai mulţi ani de micii pescari francezi care susţin că pescuitul cu impulsuri electrice distruge fauna maritimă. Un număr de aproximativ 80 de pescari olandezi utilizează această metodă iar jumătate dintre ei au încetat să o mai folosească după emiterea interdicţiei europene, a precizat un purtător de cuvânt de la Ministerul olandez al Agriculturii. O decizie a Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în acest dosar ar putea să fie anunţată peste câţiva ani, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel