Oficiul NATO de la Chisinău, INAUGURAT

Igor Dodon
Igor Dodon

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, și secretarul general-adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, aflat într-o vizită oficială în republică, au participat vineri la inaugurarea Oficiului de Legătură al NATO în Republica Moldova. 

În cadrul întrevederii, părțile au menționat că deschiderea Oficiului constituie o etapă importantă în relațiile Republicii Moldova cu Alianța Nord-Atlantică, etapă ce va contribui la consolidarea în continuare a dialogului politic și a cooperării 
practice cu NATO, fără însă a aduce atingere principiului neutralității constituționale a Republicii Moldova.

Pavel Filip și-a exprimat convingerea că prin inaugurarea Oficiului va fi asigurată o resetare a activităților pe linia bilaterală, conform obiectivelor stabilite de comun acord în Planul de Acțiuni al Parteneriatului Republica Moldova-NATO pentru anii 2017-2019.

"Republica Moldova este și își dorește să fie în continuare un partener credibil în relațiile cu organizațiile internaționale. De aceea, cooperarea activă, atât cu Uniunea Europeană, cât și cu NATO, se află în capul listei în promovarea obiectivelor de reformare și de modernizare a țării pentru crearea condițiilor aferente stabilității și siguranței cetățenilor noștri', a declarat premierul Pavel Filip.

Totodată, premierul Republicii Moldova a mulțumit Alianței pentru asistența oferită în cele mai diverse domenii, inclusiv pentru suportul în instruirea experților naționali.

Activitatea Oficiului cu statut civil va oferi o continuitate a programelor existente implementate cu sprijinul NATO, dar și va impulsiona demararea altor proiecte importante, cum ar fi combaterea amenințărilor cibernetice, sporirea rezilienței și pregătirii pentru situații de urgență civilă, contracararea terorismului, reforma sectorului de securitate și de apărare.

"Ne propunem să organizăm cu ajutorul Oficiului NATO acțiuni de diplomație publică, pentru informarea obiectivă a cetățenilor despre dialogul pe care-l avem cu Alianța și proiectele implementate cu asistența acesteia', a specificat șeful executivului de la Chișinău, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel