Oficial: Unde a fost găsit băiatul lui Guță, acuzat că a bătut o fată în club

Băiatul lui Nicolae Guță, acuzată că a agresat sexual și a lovit fiica unei jurnaliste într-un club din Petroșani a fost prins în trafic potrivit informațiilor oficial. 

Tânărul de 23 de ani din Petroşani a fost prins luni după-amiază de poliţiştii hunedoreni, cu ajutorul colegilor lor din judeţul Gorj, a informat Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara.

Părinţii fetei susţin că agresorul fiicei lor ar fi băiatul unui cunoscut interpret de manele din Petroşani. Aceştia afirmă că victima ar fi fost agresată sexual şi pentru că nu a acceptat avansurile tânărului, acesta a lovit-o şi apoi i-a dat cu o sticlă în cap. Victima a ajuns la Spitalul de Urgenţă din Petroşani pentru acordarea de îngrijiri medicale, după care a depus o plângere prealabilă la Poliţie.

"Faţă de suspect a fost începută urmărirea penală sub aspectul comiterii infracţiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violenţe şi ameninţare. Acesta a fost citat procedural pentru a fi audiat, însă, întrucât nu a putut fi depistat imediat după producerea faptei, pe numele său a fost emis un mandat de aducere", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Niţu.

El a explicat că suspectul a fost depistat în trafic pe raza judeţului Gorj, ulterior fiind predat poliţiştilor din Petroşani. Tânărul va fi audiat cu privire la acuzaţiile care i se aduc, urmând ca în funcţie probatoriul administrat să fie dispuse măsuri legale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel