Urmărește emisiunea live


OFICIAL de la Patriarhia Română: Slujba de Înviere se va desfășura normal

Slujba de Înviere se va desfășura normal, anunță Patriarhia Română. Se vor purta măști, se va respecta distanțarea sanitară, iar la biserică se merge pe jos sau cu mașina.

Conform Patriarhiei, întâlnirea de joi organizată de Secretariatul de Stat pentru Culte la sediul Guvernului pe tema condițiilor în care se vor desfășura anul acesta Sărbătorile Pascale a fost bazată pe „un dialog deschis, onest, animat de cele mai bune intenții comune în identificarea soluțiilor optime pentru respectarea libertății religioase și, simultan, a respectării măsurilor sanitare în vigoare”.

„Deschiderea tuturor oficialităților pentru buna, ordonata și în același timp fireasca desfășurare a Slujbei de Înviere, ca și a celorlalte sărbători proprii altor culte religioase în următoarea perioadă, indică faptul ca acestea se vor putea desfășura normal, cu respectarea riguroasă a tuturor măsurilor sanitare ce vor rămâne obligatorii (purtarea măștii, distanțarea sanitară, deplasarea pe jos sau cu mijloc de transport propriu la lăcașul de cult de care aparținem etc)”, este mesajul Patriarhiei.

Datele concrete legate de organizarea și desfășurarea Slujbei de Înviere vor fi comunicate atât de Patriarhia Română, cât și de autorități, după ce vor fi stabilite.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel