Oferte false la electrocasnice, pe Internet. Prejudiciu de 100.000 de euro

Foto ilustrativ. Imagine de athree23 de la Pixabay
Foto ilustrativ. Imagine de athree23 de la Pixabay

11 percheziții domiciliare au fost efectuate, astăzi, la persoane bănuite că ar fi constituit un grup infracțional organizat. Prin intermediul mai multor platforme online, ar fi postat oferte fictive de bunuri, în special electrocasnice.

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești - Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Vâlcea, au efectuat 11 percheziții domiciliare la persoane bănuite de fraude informatice și spălare de bani, anunță IGPR într-un comunicat de presă. 

Miercuri, 23 iunie, polițiștii și procurorii au desfășurat 11 percheziții în județul Vâlcea, vizați fiind 26 de bărbați și o femeie, cu vârstele cuprinse între 19 și 44 de ani, din județele Vâlcea, Olt, Călărași și Vaslui.

Persoanele în cauză sunt acuzate că, începând cu anul 2020, s-ar fi constituit într-un grup infracțional organizat, în vederea comiterii de fraude informatice. Prin intermediul mai multor platforme online, suspecții ar fi postat oferte fictive de bunuri, în special electrocasnice. 

100 de persoane au fost păgubite, prejudiciul fiind de aproximativ 100.000 de euro. 

Au fost puse în aplicare 21 de mandate de aducere.

'La acțiune au participat și polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, Direcției Operațiuni Speciale din I.G.P.R. și Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea, precum și jandarmi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea și Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei. Cercetările sunt continuate de polițiști și procurori.', precizează IGPR. 

VEZI ȘI: Descinderi la firme și persoane care ar fi obţinut ilegal indemnizații pentru artiști / Video

Tot astăzi, cinci percheziții la persoane și firme bănuite de înșelăciune și abuz în serviciu

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Prahova - Serviciul de Investigare a Criminalități Economice au efectuat, astăzi, 5 percheziții, în județul Prahova, la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale, bănuite de înșelăciune și abuz în serviciu. 2 mandate de aducere au fost puse în executare.

'Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada iulie 2020 - mai 2021, persoanele bănuite, un bărbat și o femeie, ar fi indus în eroare 14 persoane fizice și juridice, pretinzându-le acestora diverse sume de bani, cu titlu de avans, pentru înscrierea în proceduri de licitație închisă, organizate de un pretins executor judecătoresc, în vederea achiziționării unor imobile, la prețuri net inferioare celor practicate pe piață pentru bunuri similare.

Prejudiciul cauzat persoanelor vătămate este de aproximativ 90.000 de euro.', mai transmitea IGPR. 

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play




Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2021 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy