Obama: Putem ataca Siria oricând. Aștept votul Congresului

obama atacam siria
obama atacam siria
Președintele Barack Obama a anunțat, sâmbătă, ora 13:15 (20:15 ora României), că este decis să execute o intervenție militară limitată împotriva Siriei, dar nu înainte de a consulta Congresul. Forțele militare ale Statelor Unite ale Americii sunt pregătite să atace în orice moment, a adăugat Obama, care a ținut să precizeze că este exclusă trimiterea unor trupe la sol. Congresul american bicameral este format din Senat și Camera Reprezentanților. Senatul are 100 de membri, 52 dintre aceștia fiind democrați, 46, republicani, iar 2, independenți. Mai numeroasa Cameră a Reprezentanților are 435 de membri. Dintre aceștia, 200 aparțin Partidului Democrat, în timp ce 233 sunt republicani. Aici mai există 5 delegați, 1 rezident, iar două locuri sunt vacante.DeCe News vă prezintă cele mai importante pasaje ale discursului președintelui Statelor Unite ale Americii, Barack Obama:- Am decis ca SUA să ia acțiune militară împotriva unor ținte din Siria. Nu vom trimite trupe la sol. Va fi o acțiune limitată în durată și scop - Îi vom trage la răspundere pentru uzul de arme chimice -- Suntem pregătiți să atacăm oricând vrem. Capacitatea noastră de a executa atacul nu depinde de timp. Poate fi executată acum, peste o săptămână sau peste o lună - Am luat o a doua decizie. Voi căuta aprobarea cetățenilor americani reprezentați de Congres. Vom vota când Congresul își va reîncepe sesiunile. - Respect solicitările celor care îndeamnă la precauție. Trebuie însă să realizăm costurile pasivității. Ce mesaj vom transmite dacă un dictator poate gaza sute de copii fără să fie pedepsit? - Nu ne putem crește copiii într-o lume în care nu ne respectăm promisiunile. Voi transmite acest mesaj lumii. - Nu mă aștept ca toate țările să ne sprijine. - Nu ne ducem trupele în războiul altcuiva, dar vor sprijini cetățenii sirieni și vom lupta împotriva regimului de la Damasc. - Nu este vorba despre cine este la acest pupitru acum, ci despre cine suntem noi ca țară. Nu am fost ales pentru a evita deciziile grele. V-am spus ce cred. Valorile noastre nu ne permit să nu reacționăm în fața unui masacru.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel