Președintele american Barack Obama a salutat ceea ce a numit "atitudinea curajoasă" a cancelarului german Angela Merkel și a germanilor în general în criza refugiaților, opinie exprimată într-un...
'Consider că în criza refugiaților atitudinea cancelarului Merkel, precum și cea a multor germani, a fost curajoasă', afirmă președintele american, apreciind totodată că Angela Merkel a dat dovadă de un 'adevărat leadership moral și politic'.
'Germania nu ar trebui să ducă singură — sau împreună cu alte câteva state — toată greutatea (crizei refugiaților n.red.)', mai spune liderul de la Casa Albă, adăugând că 'recentul acord între Uniunea Europeană și Turcia este un pas către o repartiție mai justă a acestei responsabilități'.
Barak Obama va vizita duminică salonul industrial de la Hanovra, iar luni va participa la o 'reuniune informală' cu Angela Merkel, cu președintele francez Francois Hollande, precum și cu premierii britanic și italian, David Cameron și Matteo Renzi, pentru a aborda 'marile subiecte internaționale'.
În interviul acordat cotidianului Bild, Obama a mai declarat că sub conducerea Angelei Merkel angajamentul Germaniei a crescut pe scena internațională. Președintele american mai precizează că această țară joacă un rol tot mai semnificativ în politica mondială.