Oana Zamfir: ”Rămăsesem fără aer”. Ana Roman: ”Nu mi-am putut controla emoțiile”

Oana Zamfir
Oana Zamfir

Regele Mihai I al României a murit în ziua de 5 decembrie 2017. Miercuri, la Mănăstirea Curtea de Argeş, a avut loc parastasul de un an. Duminică seară, în emisiunea lui Carmen Avram de la Antena 3, Oana Zamfir, Ana Roman, Adrian Ursu au transmis mesaje emoționante.

„Rămăsesem fără aer. Te întrebi de ce? Pentru că era un lucru așteptat. Nu știu să spun nici acum de ce a fost un refuz atât de mare. Dar nu a fost doar al meu", a spus Oana Zamfir, adăugând: „În regie, mai ales pe breaking news, se țipă, e agitație. Acum era liniște. A mai fost ceva extrem de emoționant: nu au putut să dea imagini cu Majestatea Sa în ultima parte a vieții. Îl voiau tânăr, în putere și REGE”.

„Probabil, fiecare dintre noi a simțit ce se pierde atunci... nu este un lucru comun, obișnuit... nu mai poate fi dat timpul înapoi", a spus cu ochii în lacrimi Oana Zamfir.

Ana Roman a spus: „A fost pentru prima oară când nu mi-am putut controla emoțiile, ceea ce nu mi s-a întâmplat cred niciodată. În momentul respectiv, românilor le murea un vis. Mulți au sperat că, la un moment dat, Majestatea Sa se va întoarce în România și va schimba destinul acestei țări".

Adrian Ursu a declarat: „Mă uitam la colegele mele care erau pe post atunci. Aveau acea ezitare în glas în a spune și bun găsit. Nu era o zi bună. Meseria asta, care e precum a chirurgului... rece, cu bisturiu ferm, fără nicio ezitare, fără niciun tremur, are în spate oameni cu propriile slăbiciuni, sentimente".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel