Oana Zamfir, către Tonel Pop: Pierdeți minutele emisiunii! Nu bănuiți! De unde aveți informația? Care e interesul dvs?

Irina Constantin / 27 sep 2019 / 22:36 Salveaza PDF Comentarii

Schimb de replici la Antena 3 între Oana Zamfir și Tonel Pop. 

După ce procurorul-șef al DIICOT, Felix Bănilă, a afirmat, la Antena 3, că nu dorește să intre în polemică cu Tonel Pop, avocatul Luizei Melencu l-a luat la întrebări: ”Ați acceptat întrebări de la ceilalți avocați și de la cei din platou. De ce ar fi atât de rău să vorbiți și cu mine un minut?”. ”Sunteți avocat în dosarul în cauză și dialogul dvs. trebuie să se poarte cu procurorii de caz și nu cu mine” a explicat Felix Bănilă. 

”Tocmai că nu sunteți procuror de caz, puteți să vorbiți liber cu un avocat din România, tocmai pentru că nu sunteți procuror de caz.” a continuat Tonel Pop. 

Oana Zamfir a intervenit: ”Am spus că nu facem polemică, dle Tonel Pop, și pierdeți minutele emisiunii. Dacă doriți să adresați o întrebare, adresați-o că poate procurorul-șef DIICOT vă răspunde.”

Tonel Pop: ”Și i-aș mulțumi dacă-mi răspunde, cu toată stima pentru domnia sa”

Oana Zamfir: ”Vă rog, e și 46, zic să întrebați înainte de publicitate, ca apoi să nu fiți oprimat”

Tonel Pop: ”Dânsul are la cunoștință, atunci când i s-au pus la dispoziție anumite informații pentru a le da presei, comunicate și așa mai departe, că judecătorul care a dat această hotărâre a fost informat că aceste probe au fost DIS-TRU-SE”. 

Adrian Ursu: ”Cine l-a informat pe judecător că probele au fost distruse?”. 

Tonel Pop: ”Cei care au făcut acea cerere pentru a obține acest mandat de ridicare de noi probe”. 

Adrian Ursu: ”Adică procurorul?” 

Oana Zamfir: ”Distruse sau epuizate?”

Tonel Pop: ”Distruse, distrugere e una, consumul e alta.”

Adrian Ursu: ”Solicitarea a fost făcută de procurorul de caz către judecător?”

Tonel Pop: ”Bănuiesc că de mai mulți procurori de caz”. 

Oana Zamfir: ”Nu bănuiți, spuneți-ne de unde aveți această informație, pentru că relația e între procuror și judecător. Spuneți-ne unde scrie”. 

Tonel Pop: ”Au refuzat să-mi pună orice fel de ordonanță la dispoziție care stă la baza acestei hotărâri, dar, din hotărârea judecătoarească care mi-a fost pusă la dispoziție rezultă, fără echivoc că s-a explicat judecătorului în scris că probele au fost distruse.”

Adrian Ursu: ”Scrie negru pe alb?”

Tonel Pop: ”Da, că au fost distruse probele.”

Oana Zamfir: ”Aștept acest document de la dvs. și-l vom difuza pe ecran. Producătorul emisiunii vi-l va cere pe durata pauzei.” 

Tonel Pop: ”Au refuzat să mi-l dea.” 

Oana Zamfir: ”Deci nu-l aveți, dar știți!

Tonel Pop: ”Ea există.”

Oana Zamfir: ”Eu vă întreb așa: care este interesul dvs. ca apărător al familiei, că scrie că e distrusă, că e compromisă, că e epuizată. Ascultați-mă un pic, dl avocat, puteți? Nu mai contează! Că este distrus, compromis sau epuizat, nu mai contează! Nu e bună! Trebuie una nouă pentru a se face alt tip de analiză! Atunci, interesul dvs. care este?”.

Tonel Pop: ”Nu eu am refuzat prelevarea de probe, ci doamna Melencu!”.  


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27