Oana Bulai: 3,2 milioane de pensionari vor primi un ajutor de 700 de lei

Măsura propusă și susținută de PSD presupune acordarea unui ajutor de 700 de lei pensionarilor cu venituri de până la 2.000 de lei
Măsura propusă și susținută de PSD presupune acordarea unui ajutor de 700 de lei pensionarilor cu venituri de până la 2.000 de lei

Pensionarii cu venituri de până la 2.000 de lei vor primi 700 de lei în plus în luna iulie Ministrul Muncii, colegul meu Marius Budăi, a anunțat că a început tipărirea taloanelor de pensie aferente lunii iulie care conțin ajutorul financiar de 700 lei, precizează deputatul PSD de Neamț, Oana Bulai

Măsura propusă și susținută de PSD presupune acordarea unui ajutor de 700 de lei pensionarilor cu venituri de până la 2.000 de lei.

În total, 3,2 milioane de pensionari vor primi acest ajutor o singură dată, pentru a compensa creşterea preţurilor la utilităţile publice şi bunuri de consum, în special la hrană.

Este un efort bugetar pe care Guvernul îl face, însă este unul care vine să îi ajute pe vârstnicii noștri. De asemenea, tichetele de masă se majorează cu 50%: de la 20 lei la 30 lei, a precizat Oana Bulai.

Cine sunt  beneficiarii care primesc tichete sociale

a). Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.

b). Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei.

c). Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.

d). Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei.

e). Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

f). Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Calendarul distribuției voucherelor încărcate o dată la 2 luni, în 4 tranșe

La 17 mai, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a semnat contractele cu instituțiile private care au câștigat achiziția directă și se vor ocupa de emiterea cardurilor: Edenred, Sodexo și UpRomania, livrarea către beneficiari fiind asigurată de Compania Națională Poșta Română cu care s-a semnat „Convenția de etichetare, colectare și distribuție a tichetelor sociale emise pe suport electronic” în data de 18 mai.

Vezi și: Oana Bulai: Final de tabără cu o premiere bine meritată

Mecanismul de distribuire prevede trei etape: emiterea cardurilor de către unitățile desemnate (imprimarea datelor beneficiarilor și inserarea CIP-ului), distribuirea prin intermediul CN Poșta Română și încărcarea valorică a cardurilor.

Voucherele sociale vor fi acordate în patru tranșe, reprezentanții MIPE având în vedere ca la jumătatea lunii iulie, după evaluarea implementării primei etape, să adapteze calendarul următoarelor tranșe pentru ca beneficiarii să poată utiliza cât mai urgent voucherele pentru achiziționarea alimentelor și meselor calde.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel