Oamenii de știință susțin că au avut prima "conversație" cu o balenă.
Echipa de la Institutul SETI și de la Universitatea din California a "vorbit" cu o balenă cu cocoașă în vârstă de 38 de ani, pe nume Twain, în largul coastelor Alaskăi. Ei au folosit un microfon subacvatic pentru a trimite mesaje, sunete specifice de balenă, și au primit 36 de răspunsuri care păreau să arate că Twain era angajată activ într-un schimb comunicativ.
Algoritmii alimentați de inteligența artificială au analizat răspunsurile, dezvăluind că Twain ar fi putut împărtăși o convorbire în care încerca "să cunoască" echipa de pe o barcă în Oceanul Pacific.
Deși nu s-a mai vorbit niciodată în acest mod cu o altă specie, cercetătorii se folosesc de experiență sperând ca într-o zi să converseze cu extratereștrii.
În absența extratereștrilor, cercetătorii speră să folosească balenele pentru a dezvolta strategii de comunicare non-umană. Balenele cu cocoașă sunt un bun înlocuitor al extratereștrilor datorită inteligenței lor extrem de ridicate și a puterii de comunicare.
"Balenele cu cocoașă sunt foarte complexe din punct de vedere social", a declarat Brenda McCowan, autorul principal al cercetării, pentru UC Davis.
"Ele călătoresc pe distanțe mari. Au un repertoriu vocal uriaș. Mereu spun că fiecare sunet produs vreodată în lumea naturală este produs de balenele cu cocoașă. Este incredibilă diversitatea de sunete pe care le produc", a mai spus Brenda McCowan.
Echipa l-a găsit pe Twain în Oceanul Pacific și a decis că acesta era cel mai bun loc pentru a amplasa microfoanele subacvatice. Twain a părăsit pentru 20 de minute grupul în care se afla și s-a alăturat echipei de cercetători, permițând oamenilor să capteze prima conversație individuală cu o balenă.
Deși unele dintre sunetele emise de balene ar putea fi "sunete de socializare", cercetătorii cred că acestea ar putea emite comenzi, cum ar fi să își spună una alteia să urce sau să coboare. De exemplu, echipa a sugerat că balenele ar putea să își spună una alteia "diverse mesaje".
Au căutat până când au găsit un grup de balene care comunicau între ele și au încercat să înregistreze ceea ce spuneau. A doua zi, cercetătorii au aruncat difuzoarele și microfoanele în apă și au redat înregistrarea sunetelor atunci când o balenă a ieșit la suprafață în apropierea bărcii. A fost nevoie de trei încercări înainte ca Twain să răspundă la apel și, de fiecare dată după aceea, răspunsul a devenit mai puternic.
Cercetătorii au creat tehnologia de comunicare subacvatică folosind difuzoare sofisticate - un dispozitiv de înregistrare și algoritmi de inteligență artificială care înregistrează și analizează sunetele emise de balene. Inteligența artificială este antrenată pe baza datelor provenite din sunetele balenelor, din limbajul uman și caută modele, respectiv structuri lingvistice.
Răspunsul continuu al lui Twain la înregistrare ar fi putut proveni de la înregistrarea din ziua precedentă, potrivit cercetătorilor care au spus că s-a dovedit că balena a făcut parte din acel grup.
"Este foarte posibil ca acest apel special să fi fost important pentru ea, fie pentru că era un membru al grupului ei care producea sunetele, fie poate chiar erau propriile ei sunete", a declarat McCowan pentru UC Davis, adăugând: "Pur și simplu nu știm".
"Dar, astfel, acesta a fost un apel cu care ea ar fi fost familiarizată într-un fel sau altul. Și poate că acesta este motivul pentru care a răspuns atât de direct la toate acestea și a rămas cu noi timp de 20 de minute", mai spune McCowan.
În lucrarea de cercetare, echipa a sugerat că răspunsul lui Twain a fost plin de "entuziasm". Cei șase cercetători care lucrează pentru SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence) și-au propus să înțeleagă comunicarea balenelor cu cocoașă în speranța că le va fi de ajutor atunci când vor intra în contact cu extratereștrii.
"Din cauza limitărilor actuale ale tehnologiei, o presupunere importantă a căutării de inteligență extraterestră este că extratereștrii vor fi interesați să intre în contact și, prin urmare, vor viza oamenii", a declarat Dr. Laurance Doyle de la Institutul SETI și co-autor al lucrării.
"Această presupunere importantă este cu siguranță susținută de comportamentul balenelor cu cocoașă", a adăugat ea.
"Modul în care s-a desfășurat totul și faptul că animalul a rămas atât de mult timp în preajmă și a interacționat cu noi ne arată că trebuie făcute mai multe astfel de experimente", a concluzionat aceasta, conform Daily Mail.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu