O tânără cere despăgubiri de 3 milioane de euro, după ce la naştere a fost dată altei familii

Pexels
Pexels

O tânără din Spania care a fost încurcată la naștere cu un alt bebeluș a primit despăgubiri de 3 milioane de euro.

O tânără spaniolă în vârstă de 19 ani a solicitat despăgubiri de 3 milioane de euro după ce a fost schimbată, imediată după naştere, cu un alt bebeluş şi plasată într-o familie care nu era a ei, relatează miercuri AFP, citat de Agerpres. Cazul datează din 2002 şi a avut loc în maternitatea Spitalului San Millan de Logrono (nordul Spaniei), o unitate acum închisă, şi este rezultatul unei "erori umane", au explicat autorităţile din regiunea Rioja.

Schimbul între cei doi bebeluşi - două fetiţe născute în aceeaşi zi la o distanţă de cinci ore şi ambele plasate într-un incubator - a ieşit la iveală abia după 15 ani.

Problemă ieșită la iveală după mai bine de un deceniu

În urma unui conflict privind acordarea unei pensii alimentare în una dintre cele două familii, testele ADN au arătat că nici tatăl, nici mama fetei nu erau părinţii ei biologici.

Aceasta din urmă, care a fost crescută întotdeauna de presupusa ei bunică, a depus de atunci o plângere, considerându-se puternic nedreptăţită de acest schimb la maternitate.

"Este o pierdere imensă, care va dura toată viaţa şi nu va fi reparată niciodată", a declarat avocatului tinerei femei, José Saez-Morga.

Despăgubire de 3 milioane de euro

Tânăra, în prezent în vârstă de 19 ani, cere despăgubiri de 3 milioane de euro pentru prejudiciul suferit, însă autorităţile sanitare sunt dispuse să plătească doar 215.000 de euro, a continuat Saez-Morga.

"A fost realizată o anchetă şi concluzia a fost că ceea ce s-a întâmplat este rezultatul unei erori umane", a declarat marţi ministrul Sănătăţii al guvernului regional, Sara Alba.

"Nu am putut stabili cine s-a aflat la originea acestei erori, sistemele informatice de la acea vreme nu dispuneau de atât de multe detalii ca în prezent", a explicat ea pentru presă, adăugând că autorităţile se află "la dispoziţia familiilor pentru a le oferi tot sprijinul necesar".

"Este o eroare umană punctuală, care astăzi nu s-ar mai putea întâmpla. Putem garanta că acest lucru nu se va mai întâmpla"', a insistat ea, adăugând că nu este la curent cu alte cazuri similare.

Rezultatele ADN ale celei de-a doua familii nu sunt cunoscute


Potrivit avocatului tinerei, rezultatele testelor ADN ale celeilalte familii, care nu a depus deocamdată plângere, nu sunt încă cunoscute.

La nivel judiciar, magistraţii trebuie să se pronunţe cu privire la fondul cauzei şi, în special, la corectarea necesară a stării civile înainte de a decide cu privire la problema despăgubirilor, a explicat Saez-Morga.O

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel