O gaură neagră supermasivă a înghițit o stea, distrugând-o și emanând un fascicul de lumină către Pământ, srie Fox News. Într-un raport a unei cercetări științifice publicate miercuri, astronomii explică că gaura neagră a fost făcută cunoscută observatorilor atunci când o steaua din apropierea sa a fost devorată.
"Evenimentul a început când o stea s-a apropiat de gaura neagră supermasivă (SMBH) pe o traiectorie aproape parabolică și a fost ruptă într-un flux de resturi gazoase. Aproximativ jumătate din masa acesteia a rămas legată de gaura neagră. Apoi a produs șocuri puternice în punctul de auto-traversare", se arată în lucrarea științifică, publicată pe 30 noiembrie.
Oamenii de știință au spus că fasciculul de lumină AT2022cmc, sau o "curbă de lumină infraroșu/optică/ultravioletă" – a fost inițial de culoare roșie, înainte de a se dezintegra și a se schimba într-o nuanță albastră.
Astronomii au adăugat: "Observațiile optice și ultraviolete au dezvăluit o flacără roșie care se estompează rapid și care a trecut rapid la un fascicul albastru, permițând studiul a două componente generate de perturbarea mareelor: jetul relativist și componenta termică din resturi stelare legate care se adună pe gaura neagră".
Rămășițele stelei au fost atât de puternice, încât astronomii au detectat TDE provenit din galaxia pitică la un milion de ani lumină distanță.
"Această descoperire a creat un entuziasm larg răspândit, deoarece putem folosi evenimentele de perturbare a mareelor nu numai pentru a găsi mai multe găuri negre în galaxii pitice, ci și pentru a măsura masele acestora" a spus Robert Foley, astronom.
Gaură neagră creată în laborator. De ce a început să strălucească
Folosind un lanț de atomi într-un singur fișier pentru a simula orizontul de evenimente al unei găuri negre, o echipă de fizicieni a observat echivalentul a ceea ce numim radiație Hawking – particule născute din perturbările fluctuațiilor cuantice cauzate de spargerea găurii negre în spațiu-timp. Iată cum a acționat această gaură neagră.
Acest lucru, spun ei, ar putea ajuta la rezolvarea tensiunii dintre două cadre ireconciliabile în prezent pentru descrierea Universului: teoria generală a relativității, care descrie comportamentul gravitației ca un câmp continuu, cunoscut sub numele de spațiu-timp; și mecanica cuantică, care descrie comportamentul particulelor discrete folosind matematica probabilității.
Pentru o teorie unificată a gravitației cuantice care poate fi aplicată universal, aceste două teorii nemiscibile trebuie să găsească o modalitate de a se înțelege cumva. Aici intră în imagine găurile negre – posibil cele mai ciudate și extreme obiecte din Univers. Aceste obiecte masive sunt atât de incredibil de dense încât, la o anumită distanță de centrul de masă al găurii negre, nicio viteză în Univers nu este suficientă pentru a scăpa de ele. Nici măcar viteza luminii.
Această distanță, care variază în funcție de masa găurii negre, se numește orizont de evenimente. Odată ce un obiect le trece granița, ne putem doar imagina ce se întâmplă, deoarece nimic nu revine cu informații vitale despre soarta lui. Dar în 1974, Stephen Hawking a spus că întreruperile fluctuațiilor cuantice cauzate de orizontul evenimentelor au ca rezultat un tip de radiație foarte asemănător cu radiația termică, scrie Science Alert.
Dacă această radiație Hawking există, este mult prea slabă pentru ca noi să o detectăm încă. Este posibil să n-o scoatem niciodată din staticul șuierător al Universului. Dar îi putem sonda proprietățile, creând analogi de găuri negre în setările de laborator. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
