Patru din cinci locuinţe din România nu sunt asigurate împotriva dezastrelor naturale.
"În momentul de faţă, există 9,6 milioane de locuinţe şi din păcate doar aproximativ 2 milioane sunt asigurate cu asigurare obligatorie. Înseamnă că avem un grad de cuprindere a asigurării de 20%. 4 din 5 locuinţe nu sunt asigurate în faţa unui dezastru natural. Sunt evenimente unde autorităţile nu pot sta cu mâna în sân, vezi că sunt oameni cărora le ajunge apa la acoperiş şi nu poţi sta cu mâna în sân.
Dar cred că va trebui în curând, la nivel de societate, şi este imperios necesar să transferăm un pic responsabilitatea comună către responsabilitatea individuală. Finalmente, fiecare trebuie să ştie că este răspunzător de propria viaţă, de propria avere, de propriul succes sau insucces. Totul depinde de deciziile pe care noi le luăm în viaţă. Nu putem întotdeauna să pasăm responsabilitatea către prieteni, rude, primar, guvern, etc. Nu este nici moral, nici corect, iar la finalul zilei nici nu avem de unde să facem asta. Nu avem luxul ăsta, în România, de a face atât de multe pe banii celorlalţi.
Cumva, abordarea asta, sau paradigma asta a modelului reactiv, de a reacţiona după, trebuie modificată şi schimbată într-un model proactiv. Trebuie să informăm oamenii, pentru că unii nu ştiu de existenţa acestei asigurări, nu au suficientă educaţie financiară să înţeleagă cum funcţionează o asigurare. Noi, ca asiguratori, trebuie să recâştigăm încrederea în această industrie, pierdută din cauza unor falimente. Trebuie să explicăm care sunt mecanismele de protecţie a oamenilor, care sunt bine stabilite în România. Trebuie să aducem oamenilor informaţiile de care ei au nevoie, ca să ia decizii asumat, în cunoştinţă de cauză. Iar dacă la finalul zilei, dacă vor lua decizia să nu îşi asigure locuinţa, să suporte şi consecinţele.
Acest proces va lua ceva timp. Noi am fost conştienţi de acest deficit de informare şi educaţie şi am încercat să suplinim printr-o serie de campanii, discuţii, proiecte", a declarat Nicoleta Radu, Director general PAID România, la dezbaterea Reducerea riscurilor în construcții: Cutremurul. Clădiri, infrastructură, siguranţa populaţiei, organizată de DC MEDIA GROUP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu