O prostituată româncă din Spania a stors un milion de euro de la un client. Judecătorul a stabilit că e înșelătorie și a trimis-o la închisoare

O prostituată româncă din Italia a stors un milion de euro de la unul din clienți. Judecătorul a stabilit că e înșelătorie și a trimis-o la închisoare  /  Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
O prostituată româncă din Italia a stors un milion de euro de la unul din clienți. Judecătorul a stabilit că e înșelătorie și a trimis-o la închisoare / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay

O prostituată româncă a fost condamnată la șase ani de închisoare în Spania, după ce a reușit să stoarcă aproape un milion de euro de la unul din clienții săi. 

Curtea Superioară de Justiție din Cantabria (TSJC) a confirmat sentința care a condamnat-o la șase ani de închisoare pe angajata unui club de noapte care a obținut, în decursul a trei ani, aproape un milion de euro de la un client al său.

Sentința Camerei Civile și Penale a TSJC, respinge astfel recursul formulat de româncă împotriva sentinței Tribunalului Provincial Cantabria, în care a solicitat achitarea indicând, printre alte motive, o eroare în aprecierea relației sale cu victima, care, potrivit acesteia, era "sexuală și comercială".

Românca în vârstă de 32 de ani a fost găsită vinovată de înșelăciune în formă continuată, fiind condamnată la 6 ani de închisoare, o amendă de 4.320 euro și plata unei despăgubiri către victimă egală cu suma fraudată, 922.000 euro, relatează publicația Europa Press.

Cum a reușit românca să obțină aproape un milion de euro de la un client

Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, femeia l-a întâlnit pe bărbat la clubul de noapte în care lucra. Ea a stabilit "o relație de prietenie intimă" și conștientă că acesta are o situație materială bună, a pus la cale "o serie de acțiuni pentru a obține cât mai mulți bani. 

Astfel, de-a lungul timpului a cerut diferite sume de bani inventând "situații limită" și urgențe medicale. De exemplu, femeia i-a spus spaniolului că a trebuit să fie supusă unei intervenții chirurgicale pentru extirparea uterului și pentru o tumoră pe creier. Altădată, i-a spus că trebuie să facă de chimioterapie și radioterapie, precum și că a fost răpită si jefuită.

În acest fel, între 2015 și 2017 , a primit în total 922.000 de euro, pe care bărbatul i-a obținut prin vânzarea a trei proprietăți, prin împrumuturi pe care le-a cerut de la prietenii său, precum și împrumuturi de la patru bănci.

În momentul în care tânăra și-a dat seama că nu va mai putea stoarce și alți bani de la clientul său, a rupt orice relație cu persoana vătămată și a dispărut de la domiciliul ei obișnuit.

Românca a susținut în instanță că bărbatul minte

În contestația formulată, românca a susținut că mărturiile depuse de prietenul și fratelui victimei, care au coroborat versiunea bărbatului în procesul desfășurat în ianuarie, ar fi false, pentru că condamnarea ei "este singura cale pe care o au pentru a recupera banii".

Instanța a stabilit însă că victima a dat sumele importante de bani femeii "din cauza relației de prietenie și încredere” care i-a unit și pentru că i-a crezut poveștile (citește continuarea pe Știri Diaspora).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel