O profesoară le vorbeşte elevilor despre experienţele ei sexuale

Profesoară
Profesoară

O profesoară din Constanța este acuzată că le povestește elevilor săi despre experiențe sale sexuale.

Cu lacrimi în ochi, mama uneia dintre fetele din clasa profesoarei acuzate a povestit prin ce experiență a trecut copila ei.

"La doar 15 ani a auzit de la profesoara de limba română, care îi este și dirigintă, ce înseamnă viața sexuală și chiar a aflat, fără voia ei, câteva dintre aventurile intime ale acesteia cu diverși bărbați. Iar limbajul folosit a fost unul cât se poate de explicit", susține părintele, potrivit reporterntv.ro.

Reprezentanții Primăriei spun că dascălul a fost deja amendat cu 300 de lei după ce ar fi recunoscut că a vorbit vulgar în fața elevilor.

De cealaltă parte, profesoara de limba română neagă vehement acuzațiile. Dascălul recunoaște doar că a vorbit deschis la final de an cu elevii de clasa a VIII-a și că i-a pregătit pentru noua viață de licean.

"La ora de dirigenție am vorbit despre noul mediu în care vor intra copiii. La liceu este un mediu periculos, este un mediu cu droguri, cu începerea vieții sexuale și le-am vorbit copiilor, întradevăr, pentru că anterior am avut experiențe neplăcute acum câțiva ani de zile. În clasa a opta am avut o fetiță care a rămas însărcinată și nu a mai putut să susțină examenul de capacitate. Sunt niște formulări vulgare pe care nu le-am folosit, am văzut în sesizarea de la Poliție și de la școală. Niște expresii extrem de vulgare pe care le folosește dumneaei", a susținut profesoara Mirona Popa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel