O nouă taxă. Giganţii din domeniul digital, impozitați în Austria

O nouă taxă. Giganţii din domeniul digital, impozitați în Austria
O nouă taxă. Giganţii din domeniul digital, impozitați în Austria

Austria va introduce o taxă asupra giganţilor din domeniul digital, anunţă cancelarul Sebastian Kurz.

Cancelarul austriac Sebastian Kurz a anunţat sâmbătă că ţara sa va introduce o taxă asupra giganţilor din domeniul digital, după ce Franţa a comunicat aplicarea unei măsuri similare de la 1 ianuarie şi în contextul discuţiilor privind adoptarea unei taxe pe economia digitală la nivelul Uniunii Europene, transmite AFP. 'Nu este decât justiţie ca giganţii digitali care activează în Europa să-şi plătească partea corectă de impozite.

Pe lângă o dispoziţie la nivelul Uniunii Europene, noi vom acţiona la nivel naţional', a declarat Kurz, potrivit unui comunicat. 'Vom introduce o taxă digitală în Austria', a precizat cancelarul, notând că statele membre ale UE sunt ' de acord în principiu asupra necesităţii unei astfel de taxări'.

'Obiectivul este clar: este vorba despre a taxa firmele care obţin venituri colosale online, pentru care nu plătesc practic niciun impozit, cum se întâmplă cu Facebook şi Amazon', a arătat Kurz.

El a precizat că ministrul de finanţe, Hartwig Loeger, va avea sarcina 'de a elabora detaliile şi punerea în aplicare' a viitoarei taxe, 'a cărei funcţionare o va prezenta la începutul lui ianuarie'. Taxa va intra în vigoare în cadrul reformelor fiscale avute în vedere de guvern pentru 2020. În UE, companiile digitale plătesc în medie 9% impozite, faţă de 23% în cazul altor firme, potrivit comisarului european pentru concurenţă, Margrethe Vestager.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel