O nouă meserie, înregistrată în România. Diplomă, la UMF Tg Mureș

Preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, conf. dr. Florin Buicu, a anunţat vineri, în cadrul Conferinţei Naţionale de Farmacoeconomie şi Management Sanitar (CNFMS) de la Târgu Mureş că în România este nevoie se pregătirea de specialişti într-o nouă meserie, aceea de codificator clinician, care să aibă atât cunoştinţe medicale de bază, cât şi de operare IT.

'Activitatea de codificare a activităţii medicale în cadrul spitalelor este făcută de un registrator medical, care are o anumită pregătire pe partea de operare de calculator, dar fără a avea o pregătire medicală. Pe această zonă ar fi nevoie de pregătirea unei noi meserii, şi anume codificator clinician, care să aibă cunoştinţe medicale de bază, cunoştinţe de operare şi informatice, astfel încât la nivelul furnizorilor de servicii de sănătate, fie că vorbim de spitale publice, spitale private sau de orice fel, codificarea datelor medicale să fie făcută corect, pentru că România suferă din lipsa datelor colectate, corecte şi care să poată fi validate. Este o propunere, astfel încât Şcoala Naţională de Sănătate Publică Management şi Perfecţionare în Domeniul Sanitar, Universitatea de Medicină şi Farmacie, dar şi alte zone interesate să putem crea împreună o meserie nouă în România, pe care să o legalizăm, să-i dăm o formă', a spus Florin Buicu. Acesta a spus că în perioada următoare, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş va face demersuri în acest sens, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel