O „nouă fază“ a războiului Israel - Hamas. SUA doresc lovirea unor ţinte importante ale Hamas

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Statele Unite și Israelul poartă discuții privind trecerea la o „nouă fază“ a războiului cu Hamas.

Consilierul pentru securitate naţională al preşedinţiei SUA, Jake Sullivan, şi ministrul israelian al afacerilor strategice, Ron Dermer, au discutat marţi despre trecerea Israelului la "o fază diferită" a războiului său împotriva Hamas în Fâşia Gaza, potrivit unui responsabil american, scrie AFP, citat de Agerpres.

Jake Sullivan a discutat cu acest apropiat al premierului Benjamin Netanyahu despre "trecerea la o nouă fază a războiului pentru a se concentra asupra unor ţinte importante ale Hamas", potrivit acestui responsabil al executivului american, sub protecţia anonimatului.

În cursul convorbirii au fost discutaţi, de asemenea, "paşii practici pentru a îmbunătăţi situaţia umanitară şi a minimiza prejudiciul cauzat civililor", precum şi "eforturile" pentru a favoriza eliberarea ostaticilor aflaţi încă în mâinile mişcării islamiste palestiniene Hamas.

Aliat istoric al Israelului, SUA insistă din ce în ce mai mult ca Israelul să favorizeze operaţiuni mai direcţionate, iar preşedintele democrat Joe Biden şi-a exprimat public dezacordurile cu guvernul conservator condus de Benjamin Netanyahu.

Marţi mai devreme, în timp ce armata israeliană îşi intensifica loviturile mortale asupra Fâşiei Gaza, şeful său de stat-major, Herzi Halevi, a afirmat că războiul va dura "încă multe luni".

Marţi, aceşti înalţi responsabili au discutat şi despre necesitatea "de a pregăti ziua de după, inclusiv chestiunea guvernării şi securităţii Fâşiei Gaza, despre un orizont politic pentru palestinieni şi o continuare a lucrărilor de normalizare", a mai declarat un oficial al Casei Albe.

Războiul dintre Israel şi Hamas a pus în aşteptare discuţiile cu privire la un posibil acord de normalizare între Israel şi Arabia Saudită, despre care prinţul moştenitor saudit, Mohammed bin Salman, a spus în septembrie că se "apropie" pe zi ce trece, reaminteşte AFP. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel