O nouă boală MISTERIOASĂ în India. Cel puţin o persoană a murit, iar alte câteva sute au fost spitalizate

O boală misterioasă a apărut în India. Cel puțin o persoană a murit, iar alte câteva sute de oameni sunt internați în spital.

Cel puţin o persoană a murit, iar alte câteva sute au fost spitalizate în urma unei boli neidentificate din sudul statului indian Andhra Pradesh, relatează BBC şi India Today. Pacienţii au prezentat o gamă variată de simptome, de la greaţă până la crize şi stare de inconştienţă, au declarat medicii. Autorităţile investighează în continuare cauza bolii, care a afectat oraşul Eluru în weekend, transmite Agerpres.

Peste 350 de oameni, internați în spitale



Potrivit India Today, numărul persoanelor spitalizate a depăşit luni cifra de 350, după ce alte 76 de persoane au fost transportate la un spital în noaptea de duminică spre luni. 186 de persoane au fost externate, în timp ce 164 se află încă sub tratament, notează publicaţia, care citează declaraţii ale autorităţilor.

Un bărbat de 45 de ani, care a fost internat la spitalul GGH din Eluru cu simptome de greaţă şi convulsii a murit duminică seară, scrie India Today.

Această problemă sanitară vine în contextul în care India continuă să lupte împotriva pandemiei, având al doilea cel mai mare număr de cazuri de infectare cu noul coronavirus la nivel mondial. Andhra Pradesh a fost unul dintre cele mai afectate state - cu peste 800.000 de cazuri - fiind al treilea cel mai mare număr de contagieri din ţară.

Testările COVID-19, rezultat negativ



Însă COVID-19 pare să nu fie cauza acestor spitalizări din weekend. Ministrul Sănătăţii din statul Andhra Pradesh, Alla Kali Krishna Srinivas, a declarat că toţi pacienţii au avut rezultate negative la testul pentru coronavirus.

"Oamenii care s-au îmbolnăvit, în special copiii, au început brusc să vomite după ce au acuzat senzaţii de arsură la ochi. Unii dintre ei au leşinat sau au suferit crize de convulsii", a declarat pentru ziarul Indian Express un reprezentant medical de la spitalul guvernamental Eluru.

Ministrul şef al statului, Jaganmohan Reddy, a declarat că echipe medicale speciale sunt trimise la Eluru pentru a investiga cauza bolii. Reddy urmează să efectueze o vizită în oraş pentru a se întâlni cu pacienţi şi familii ale acestora.

"O boală misterioasă"



Alla Kali Krishna Srinivas a declarat că probele de sânge ale pacienţilor nu au dezvăluit nicio dovadă a unei infecţii virale. "Am exclus contaminarea apei sau poluarea aerului dintre posibilele cauze după ce autorităţile au fost în zonele în care oamenii s-au îmbolnăvit", a spus el. "Este o boală misterioasă şi doar analizele de laborator vor putea dezvălui ce este.", a adăugat ministrul Sănătăţii din statul Andhra Pradesh.

Cu toate acestea, partidul de opoziţie Telugu Desam a solicitat o deschiderea unei anchete pentru investigarea incidentului, insistând că o contaminare a fost cauza bolii misterioase.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel