O mașină în care se află doi copii a luat foc pe podul de la barajul Mihăilești

Mașină în flăcări, pe o stradă intens circulată din Bistrița / Foto: Pixabay
Mașină în flăcări, pe o stradă intens circulată din Bistrița / Foto: Pixabay

O mașină în care se aflau patru persoane, printre care și doi copii, a luat foc pe podul de la barajul Mihăilești în județul Giurgiu. Cei din interior nu au fost răniți, iar pompierii au stins incendiul.

Potrivit ISU Giurgiu, un autoturism a luat foc, duminică, pe podul de la barajul Mihăilești. În mașină se aflau patru persoane, dintre care doi copii.

Șoferul și pasagera din dreapta au observat că iese fum de la motor, au oprit și au coborât imediat din mașină.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

În incendiu au ars materialele combustibile de la compartimentul motor și s-a spart parbrizul. Probabil focul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit, relatează Mediafax. 

Val de accidente, duminică

O persoană a murit și alta este grav rănită în urma unui accident produs pe autostrada A1, în județul Timiș. Traficul spre Arad este blocat, iar la fața locului a fost trimis elicopterul SMURD.

Potrivit ISU Timiș, accidentul s-a produs duminică, pe autostrada A1, în dreptul localității Orțișoara.

Două mașini s-au lovit violent, iar în urma șocului o femeie a murit. Alte două persoane au fost implicate în accident, una având nevoie de îngrijiri medicale.

La fața locului au fost trimise elicopterul SMURD, o autospeciala de stingere, o autospeciala pentru descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță SAJ Timiș cu medic.

Traficul este blocat pe sensul de mers către Arad.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel