O importantă țară își retrage avioanele din coaliția condusă de SUA

F-16_romania
F-16_romania

Danemarca a anunțat vineri retragerea celor șapte avioane F-16 angajate în operațiunile din Siria și Irak ale coaliției antijihadiste conduse de SUA.

Decizia survine la trei zile după ce Pentagonul a recunoscut erorile comise de forțele aeriene ale SUA, Marii Britanii, Australiei și Danemarcei, care într-un atac efectuat pe 17 septembrie în apropiere de orașul Deir Ezzor (în estul Siriei) au ucis combatanți ai regimului sirian, pe care i-a confundat cu jihadiști, scrie Agerpres.

'Am examinat dacă (prelungirea misiunii) mai are sens din considerente economice și practice', a explicat ministrul danez de externe, Anders Samuelsen, cel care a făcut anunțul. El a mai precizat că, în locul prelungirii misiunii avioanelor F-16, vor fi trimiși încă aproximativ 20 de soldați în Irak.

Ministrul apărării, Claus Hjort Frederiksen, a precizat ulterior că acești soldați 'vor instrui forțele iraniene, printre altele, în operațiuni de deminare și vor consolida contribuția noastră actuală la pregătirea' armatei irakiene.

Danemarca a contribuit la coaliția antijihadistă condusă de SUA cu șapte avioane F-16, cu un avion de transport militar C-130J, care va fi de asemenea retras, și cu 400 de militari, dintre care 60 sunt soldați din trupele speciale.

Avioanele F-16 daneze au fost trimise în Irak între octombrie 2014 și octombrie 2015, iar anul acesta în aprilie parlamentul de la Copenhaga a avizat extinderea misiunii lor și în Siria.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel