O fetiță de 3 ani a murit uitată în mașină. Mama își îngrijea plantația de cannabis

Foto ilustrativ / Imagine de Mabel Amber de la Pixabay
Foto ilustrativ / Imagine de Mabel Amber de la Pixabay

O fetiță de trei ani a murit, după ce a fost uitată de mamă în mașină. În acest timp, femeia își îngrijea plantația de cannabis. 

O mamă din California este acuzată de omor involuntar după ce ar fi lăsat-o pe fiica ei în vârstă de trei ani în mașină, în timp ce își îngrijea plantația de cannabis. 

Jessica Campos a murit în mașina parcată de mai bine de trei ore, a declarat poliția Visalia într-un comunicat de presă, citat de Fox News.

Temperatura din mașină „a fost determinată la cel puțin 100 de grade în momentul incidentului”, copilul neputând să respire. În ciuda eforturilor medicilor, fetița a fost declarată decedată la spital. 

Mama ei, Eustajia Mojica Dominguez, ar fi avut grijă de o plantație de cannabis în tot acest timp.

Alți patru copii, inclusiv doi sugari, se aflau la reședința cu plantația de cannabis, unde au fost găsite 475 de grame de cannabis și 150 de plante, potrivit anchetatorilor.

Minorii au fost transferați la serviciile de protecție a copilului, iar patru adulți au fost acuzați de punerea lor în pericol.

Conform legislației din California, cetățenii care nu dețin licență pot recolta până la șase plante de cannabis.

Incidente similare

Băiețel de 2 ani, găsit mort în duba cu care mergea spre grădiniță

În anul 2019, Noah Sneed, un băiețel în vârstă de doi ani, a fost găsit mort într-o dubă, de către o angajată a unei grădinițe. Copilul petrecuse câteva ore acolo, în căldură, fără a putea ieși, conform Daily Mail.

Anchetatorii au confirmat că Noah Sneed fusese transportat în dubă spre grădiniță, dar la momentul în care informația a ajuns în spațiul public, nu se știa cât timp a petrecut acesta în vehicul. 

Potrivit AccuWeather, în acea zi, temperatura a atins 33 de grade Celsius.

Grădinița a fost închisă pe parcursul investigațiilor.

După acest incident, mai multe nereguli au fost descoperite la grădinița în cauză. Unitatea s-a deschis în anul 2009 și avea 40 de locuri pentru copii cu vârste până la cinci ani. 

Fetiță de doi ani, moartă după ce a fost lăsată de mamă în mașină timp de cinci ore

Tot în anul 2019, o fetiță de doi ani din Statele Unite a murit din cauza temperaturii ridicate din mașină. Mama ei a lăsat-o în autoturism  timp de cinci ore, cât ea ieșise să se vadă cu o prietenă, scria Mirror.

Pare-se că femeia s-a dus într-o altă mașină, a consumat alcool și, la scurt timp, a adormit. După câteva ore, femeia și-a găsit fiica moartă, cu arsuri pe suprafața corpului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel