O femeie care s-a înecat cu o bomboană pe stradă, salvată de doi jandarmi

Ambulanta
Ambulanta

O femeie în vârstă care s-a înecat joi cu o bomboană și a căzut pe o stradă din Brașov a fost salvată de doi jandarmi. Aceștia au chemat ambulanța, iar până la sosirea medicilor au scos bomboana care îi bloca femeii căile respiratorii.

Potrivit Jandarmeriei Brașov, incidentul a avut loc joi, în jurul prânzului. Cei doi jandarmi se duceau spre zona în care erau planificați în serviciu, când au observat pe strada Lungă mai multe persoane care încercau să ridice de jos o femeie în vârstă.

„Au intervenit imediat și au constatat că femeia avea pulsul și respirația foarte slabe, așa că au chemat în sprijin o ambulanță. Până la sosirea acesteia, colegii noștri au pus în aplicare cunoștințele de prim ajutor și au descoperit că întreaga situație a fost provocată de o bomboană <buclucașă>, pe care femeia o înghițise. Au îndepărtat bomboana care-i obstrucționa respirația, iar femeia a început să-și revină”, au transmis reprezentanții Jandarmeriei Brașov citaţi de Mediafax.

Potrivit acestora, femeia a fost transportată cu ambulanța la spital pentru mai multe investigații. Conform reprezentanților Jandarmeriei Brașov, cei doi subofițeri, Ionuț Curpăn Ionuț și Cătălin Fuioare, sunt proaspeți absolvenți ai școlii militare de jandarmi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel