Una dintre imaginile cele mai comentate ale funeraliilor Papei Francisc, sâmbătă la Roma, a fost întâlnirea informală dintre președintele Statelor Unite, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.
Cei doi lideri au fost surprinși stând pe câte un scaun, în capela Baptisteriului din bazilica San Pietro. Întâlnirea a durat aproximativ 15 minute și, deși nu au fost făcute publice detalii, ambele părți și-au exprimat satisfacția față de rezultatele discuției.
Chiar dacă nu știm ce au discutat, se poate interpreta totuși ceva. Asta susține Judi James, una dintre cele mai cunoscute experte britanice în limbaj corporal, care a explicat pentru Daily Mail ce dezvăluie postura celor doi lideri:
„Acest limbaj corporal pare fenomenal de intens și devine și mai ireal prin contextul în care are loc. Posturile lor îi fac să pară doi bărbați aplecați asupra unei partide de șah, conspirând și concurând. Poziția capetelor apropiate ar putea părea sinistră și să sugereze un conflict. Dar proximitatea celor doi lideri și posturile lor simetrice par să încline balanța spre acord, mai degrabă decât spre confruntare. Când s-au certat în Biroul Oval, a existat un răspuns fizic de excitare agresivă, iar Trump, în special, părea dornic să își afirme dominanța fizică”.
Dar sâmbătă, „cei doi bărbați par mai interesați să pară egali din punct de vedere fizic și social”.
Picioarele lui Trump sunt poziționate sub scaun și stă pe vârfuri, ceea ce sugerează o dorință de mișcare și flexibilitate în discuție.
Judi James remarcă faptul că, în imagini, Trump ține mâinile împreunate și are buzele strânse, ceea ce indică dorința de a asculta. În schimb, Zelenski are picioarele întinse și bine sprijinite pe podea, sugerând o atitudine mai încăpățânată.
„Totuși, mâinile lui în formă de cupă indică dorința de a convinge, iar sprâncenele ridicate sugerează că vrea să își facă foarte clară poziția”, încheie Judi James.
Președintele SUA, Donald Trump, a pus un mare semn de întrebare asupra intențiilor pe care liderul rus Vladimir Putin le are cu adevărat în ceea ce privește semnarea unui acord de pace. Trump a avut o poziție critică împotriva Rusiei pe care a amenințat-o cu un val de sancțiuni dure, la scurt timp după întâlnirea celebră tet-a-tet cu Volodimir Zelenski, în inima Vaticanului, chiar în Bazilica Sfântu Petru, cu câteva minute înainte de începerea funeraliilor Papei Francisc. Aceasta e prima ieșire mai „îndrăzneață” a lui Trump împotriva Rusiei, de la preluarea celui de-al doilea mandat.
A fost de altfel și prima întâlnire față în față dintre Trump și Zelenski de la dezastruoasa reuniune de la Casa Albă din februarie, când președintele și alți oficiali americani l-au criticat public pe Zelenski pentru că nu a arătat suficientă recunoștință față de sprijinul SUA și au suspendat temporar livrările de arme și schimburile de informații.
Casa Albă a inițiat de atunci un demers urgent cu presiuni majore pentru a încheia un acord de pace în Ucraina.
Fotografii publicate, inclusiv de Biroul de Presă al Președinției Ucrainei, i-au arătat pe cei doi lideri discutând îndeaproape, fără consilieri, direct sub „privirile” decorurile impresionante ale Bazilicii Sfântul Petru.
Ulterior, Zelenski i-a mulțumit lui Trump pentru „întâlnirea pozitivă” pe care au avut-o. Reacția liderului Ucrainei a venit într-o postare pe rețelele sociale. Vedeți continuarea aici - https://www.dcnews.ro/diplomatie-in-casa-lui-dumnezeu-cum-a-schimbat-trump-discursul-impotriva-rusiei-imediat-dupa-intalnirea-cu-zelenski-din-bazilica-sfantul-petru_991975.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu